Meniu Principal

SIMERIA: Primarul Iulius Bedea obține o nouă finanțare europeană

Am semnat un alt contract de finanțare pe fonduri europene, de data aceasta cu Ministerul Sănătății, pentru înființarea „Centrului Comunitar Integrat (CCI) al Orașului Simeria”, proiect în valoare de aproape 1 milion lei.

La nivelul județului Hunedoara doar două astfel de centre au fost finanțate, dintre care unul este al nostru. Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara și comunele vecine, Rapolt, Băcia și Hărău.

Prin acest proiect vom reabilita și amenaja în totalitate clădirile fostei cantine sociale (din imediata vecinătate a pieței centrale), situate pe strada Teilor, nr. 6, clădiri aflate în paragină, fiind uitate de mai bine de 20 de ani.

Centrul comunitar integrat va oferi:

  • servicii medicale
  • servicii educaționale
  • servicii sociale

În cadrul Centrului Comunitar Integrat își va desfășura activitatea echipa de asistență medicală comunitară (asistentul medical comunitar, medici de familie și medici specialiști) în colaborare în principal, cu asistentul social.

De asemenea în cadrul Centrului Comunitar Integrat se vor desfășura și activități de consiliere, mediere școlară și alte activități cu specific educativ realizate în colaborare cu consilierii școlari.

Beneficiarii serviciilor de asistență medicală comunitară sunt membrii comunităților din Orașul Simeria și din Comunele vecine, Rapolt, Băcia și Hărău. Prin acest proiect vom facilita și îmbunătăţi accesul populației, în special al persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile, la servicii de sănătate și sociale.

De asemenea vom desfășura acțiuni de promovare a unor atitudini și comportamente favorabile unui stil de viață sănătos, inclusiv prin activități de educație pentru sănătate în comunitate. Centrul comunitar integrat va participa la implementarea de programe, proiecte, acțiuni și intervenții de sănătate publică adaptate nevoilor comunității.

Centrul Comunitar Integrat al Orașului Simeria va fi dotat cu mobilier și aparatură medicală adecvată, inclusiv pentru control și analize medicale. De asemenea va beneficia tot prin fonduri europene și de un autovehicul electric pentru activitățile de control, medicale și sociale desfășurare la domiciliu.

Orașului Simeria i-au lipsit cu desăvârșire proiectele de anvergură, atât de necesare pentru asigurarea unei dezvoltări solide și de viitor. Această situație s-a schimbat radical prin atragerea a peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea orașului nostru.

Iulius Bedea, 

primarul orașului Simeria