Meniu Principal

SENATORUL SĂLAN : Guvernarea PNL produce șomeri în masă

Peste 600 de mii de oameni au rămas fără contracte de muncă în ultimele 3 luni

Guvernul PNL promite realizări mărețe în 2027 – 2030 dar zilnic, datele care vin din economie sunt dramatice. Șomaj tehnic masiv în industria auto, investitori străini care pleacă din România, IMM-uri care dau faliment.

Firmele au nevoie urgentă de injecții financiare masive acum, altfel mor pe capete până la toamnă. Deja șomajul crește de la o lună la alta: antreprenorii nu-și pot plăti oamenii cu baloane de săpun electoral.

INS raportează cote istorice ale ratei șomajului care aruncă România înapoi în timp, pe vremea lui Boc-Băsescu.

În 7 luni de guvernare PNL a reușit să spulbere tot ce câștigase România în cei 3 ani de guvernare PSD – când șomajul ajunsese la un minim istoric (3,1%) – și să arunce țara înapoi în timp; în 2011, în guvernarea Boc-Băsescu a mai fost 5,2% rata șomajului.

În vreme ce guvernarea Iohannis – Orban bâjbâie și produce doar utopii, în lumea reală se închid ori se reduce drastic activitatea fabricilor, iar angajații rămân pe drumuri.

Guvernul PNL promite realizări mărețe în 2027 – 2030, dar economia țării se sufocă azi

  • În industria HORECA cea despre care Orban spunea disprețuitor că nu prea contează, că nu are aport semnnificativ la PIB, mii de firme riscă falimentul pentru că restaurantele rămân închise. Alte zeci de mii de angajați vor îngroșa rândurile șomerilor.
  • La Reșita alte sute de angajați își pierd job-urile după ce fabricile de confecții care lucrau pentru brand-uri celebre au rămas fără comenzi
  • Investitorii americani de la Mediaș – unul dintre principalii angajatori din zonă – închid fabrica. 600 de angajați rămân pe drumuri.
  • Ford – componentă vitală a unei industrii ce asigură 14% din PIB și 28% din exporturi – anunță un nou val de concedieri.