Meniu Principal

Sălan: Întrebare referitoare la protejarea Cetăților dacice din Munții Orăștiei

Deşi “Legea nr. 23/2020 privind regimul juridic al Cetăților dacice din Munții Orăștiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO și unele măsuri pentru protejarea acestora” este în vigoare din data de 20 martie 2020, ea nu a fost pusă în aplicare nici până acum. Din acest motiv am adresat o întrebare ministrului afacerilor interne, Lucian Nicolae Bode:

 Stimate Domnule Ministru,

 La începutul primei sesiuni parlamentare din acest an v-am adresat o întrebare referitoare la aplicarea Legii nr.23/2020 privind regimul juridic al Cetăților dacice din Munții Orăștiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO și unele măsuri pentru protejarea acestora.

Vă aduceam la cunoştinţă faptul că textul legii prevede la art. 1, alin. (5) următoarele: “Consiliile județene au obligația să asigure paza monumentelor istorice, a zonei de protecție a acestora, să stabilească mijloacele de protecție și să monitorizeze punerea în aplicare a acestora, iar Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul Jandarmeriei Române, are obligația să asigure măsurile de ordine și siguranță publică”.

Şi precizam de asemenea că doar două structuri de ordine publică ale Jandarmeriei funcționează, cele de la Sarmizegetusa Regia Grădiştea de Munte şi Costeşti.

La momentul respectiv v-am întrebat când vor fi înfiinţate şi celelalte structuri de ordine publică, aşa cum prevede legea.

În răspunsul primit de la Dumneavoastră, îmi aduceaţi la cunoştinţă faptul că “problematica se află în atenţia structurilor de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, cu precizarea că eventualele demersuri ce vor fi puse în aplicare trebuie să se încadreze în fondurile bugetare alocate”.

Între timp, o dată cu creşterea constantă a numărului de turişti care le vizitează a crescut şi numărul actelor de vandalism asupra acestor monumente unice, iar protejarea Cetăților dacice din Munții Orăștiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO, are de suferit continuu în absenţa structurilor de ordine publică prevăzute de lege.

Structura de ordine publică de la Sarmizegetusa Regia Grădiştea de Munte este singura care funcţionează cu program permanent şi datorită acestui fapt prin intervenţia fermă a dispozitivului de jandarmerie montană s-a reuşit stoparea completă a actelor de vandalism la acest obiectiv. De asemenea, pelerinajele au căpătat un caracter paşnic şi nu se mai organizează nicio manifestare religioasă sau mistică în incinta monumentului.

În acelaşi timp, structura de ordine publică de la Costeşti funcţionează cu program parţial şi, ca o consecinţă directă, în primăvara acestui an au mai fost semnalate o serie de acte de vandalism la monumentele unde nu este asigurată ordinea publică si mă refer la Costeşti Cetăţuie, Blidaru, Piatra Roşie şi Băniţa.

Din dorinţa de a rezolva această situaţie precară, revin şi vă solicit să îmi comunicaţi care au fost cauzele concrete pentru care structurile de ordine destinate să asigure protejarea Cetăților dacice din Munții Orăștiei, respectiv Costeşti Cetăţuie, Blidaru, Piatra Roşie şi Băniţa, nu au fost înfiinţate nici până în acest moment?

Solicit răspuns în scris.

Viorel Sălan,

Deputat PSD Hunedoara