Meniu Principal

Sălan: Întrebare adresată ministrului mediului

Un atu important pentru dezvoltarea economică a judeţului Hunedoara este turismul. Din păcate, destinaţii de interes nu sunt accesibile. Din acest motiv, am adresat o întrebare ministrului mediului în legătură cu posibilitatea deschiderii, fie şi parţiale, pentru turism a peşterilor Cioclovina şi Tecuri.

 Stimate Domnule Ministru,

Judeţul Hunedoara este şi va rămâne unul dintre cele mai vizitate judeţe din ţară, cu un potenţial imens de dezvoltare şi în domeniul turismului. Aici se află printre cele mai frumoase destinaţii turistice din România, unele unice, fie că ne referim la istoria, tradiţiile sau relieful spectaculos.

Din păcate, turismul a fost şi unul dintre cele mai afectate domenii din cauza pandemiei din ultimii doi ani. De aceea este important să recuperăm declinul înregistrat şi să ajutăm oamenii şi comunităţile locale să revină cât mai repede la nivelul de dinainte de pandemie.

Lista obiectivelor turistice hunedorene cuprinde Castelul Huniazilor, Cetatea Deva, Biserica Sfântul Nicolae din Densuş, Mănăstirea Prislop, Sarmizegetusa Regia, cetăţile dacice de la Luncani-Piatra Roşie, Costesti-Blidaru şi Băniţa, Ulpia Traiana Sarmizegetusa sau Băile Romane de la Geoagiu-Băi. Pot fi adăugate de asemenea Parcul Naţional Retezat, Cascada Clocota sau Rezervația de zimbri din Hațeg. Dar nu ar trebui omise nici Peştera Tecuri sau Peştera Ponorici – Cioclovina.

Peștera Tecuri se află într-o arie protejată de interes național situată pe raza Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervații naturale de tip speologic), fiind înscrisă la numărul curent 2.500 din lista aprobată prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000 şi este situată pe Valea Pietrosului, comuna Baru, judeţul Hunedoara.

Complexul Carstic Ponorici-Cioclovina este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, tip mixt) situată pe raza Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina pe teritoriul administrativ al satului Cioclovina, comuna Boșorod, în județul Hunedoara.

Din păcate cele două peşteri sunt închise complet pentru accesul turiştilor, ceea ce este în defavoarea comunităţilor locale de aici.

Aş dori să îmi comunicaţi în ce măsură este posibil să se permită accesul parţial pentru turişti la cele două peşteri, astfel încât partea dedicată cercetării să nu fie afectată?

Viorel Sălan – Deputat PSD

 

 

 

 



« (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) »