Meniu Principal

Vasile Cărăguț: „Împreună pentru Geoagiu!”

Le mulțumesc celor peste 400 de persoane, oameni dragi, care au participat la lansarea mea pentru funcția de primar al Orașului Geoagiu și a echipei consilierilor locali ai Partidului Social Democrat!  Mulțumesc, de asemenea, domnului președinte Laurențiu Nistor, doamnei ministru Natalia Intotero și colegilor de partid care au fost alături de mine și echipa noastră!

Am făcut o trecere în revistă a principalelor proiecte din acest mandat, dar am subliniat și că, odată cu încheierea alegerilor, vom elabora un program coerent de reabilitare urbană pe termen mediu și lung. Acesta va începe din centrul orașului și va continua, cuprinzând inclusiv colonia de pe malul râului Geoagiu, care are nevoie de așa ceva! Iluminatul public în toate localitățile aparținătoare orașului și implementarea unor sisteme de energie solară, reabilitarea rețelelor de apă existente și extinderea acestora sunt prioritățile noastre. O creșă cu patru grupe de copii va fi construită, iar școala generală va intra în reabilitare. Crearea unui centru medical complex, cât mai aproape de standardele moderne, este o altă prioritate pentru viitorul mandat. De asemenea, va fii mentinută si in urmatorii ani  reducerea  de   50% la  taxele și impozitele pe care cetățenii le plătesc în acest moment ,pentru casă, curte si mașină!  Acces gratuit  pentru tinerii din Orașul Geoagiu si satele apartinatoare  la toate bazele sportive.

În viitorul apropiat, voi veni în fața dumneavoastră cu un program complet de guvernare locală pentru mandatul 2024–2028, și sunt convins că vom continua împreună munca pentru dezvoltarea orașului Geoagiu!

 Împreună pentru Geoagiu!

Vasile Cărăguț, candidatul PSD la primăria Orașului Geoagiu