Meniu Principal

Sălan: Discuții, proiecte și programe la Râu de Mori

Am fost, ieri, în comuna Râu de Mori și am discutat aici cu primarul Flaviu Dilerta şi viceprimarul Mituca Ovidiu despre dificultăţile pe care le întâmpină în găsirea de soluţii pentru problemele oamenilor.

Primarul mi-a prezentat o serie de aspecte referitoare la

împroprietărirea persoanelor, la dezvoltarea stațiunii de ski, la situaţia monumentelor istorice sau a clădirilor ce aparțin altor instituții dar care ar putea să fie preluate de către UAT. S-au adus în discuție și proiectele și programele aflate în atenție pentru perioada următoare.

Cetățenii cu care m-am întâlnit au expus probleme ce țin de despăgubirea pentru unele terenuri, de sistemul de canalizare sau despre concesionarea anumitor suprafețe de teren, dar și alte aspecte de ordin legislative ce ar trebui îmbunătăţite.

Viorel Sălan – Deputat PSD