Meniu Principal

Remus Mariş, „cetăţean de onoare” al oraşului pe care l-a gospodărit 12 ani

Consiliul Local Hunedoara a acordat astăzi (28.02.2022), post – mortem, titlul de „Cetăţean de onoare” domnului Remus Mariş, primar al municipiului între 1992 şi 2004.

La momentul festiv al şedinţei de Consiliu Local au participat membri ai familiei domnului Mariş, precum şi foşti colaboratori apropiaţi din perioada în care a slujit comunitatea Hunedoarei ca primar.

Doamna Antoneta Mariş, soţia fostului primar, a fost cea care a primit „Cheia oraşului” şi placheta care consfinţeşte conferirea titlului de „Cetăţean de onoare”. „Vă mulţumesc tuturor pentru iniţiativa dumneavoastră, pentru această „cheie a oraşului”, domnilor consilieri, domnule primar şi domnului Mircea Popa, vechi colaborator al soţului meu. A fost un om deosebit, dedicat Hunedoarei. A iubit Hunedoara şi oamenii acestui oraş. Şi-a iubit casa, şi-a iubit familia şi, pentru toate astea, îi mulţumesc”, a spus doamna Mariş.

„Tata a fost un om cu un foarte mare simţ al dreptăţii şi, în acelaşi timp, un om cu o modestie şi o smerenie cu care reuşea să umple o încăpere fără să scoată prea multe cuvinte. Hunedoara a fost casa lui şi s-a dedicat oraşului. A avut oportunităţi să plece dar le-a refuzat întotdeauna considerând că doar aici e „acasă”. A cunoscut oraşul şi problemele oamenilor. Din copilărie îmi aduc aminte că se-ntâlnea cu oameni pe stradă şi îi ştia pe toţi după nume, ştia ce probleme au, unde locuiesc, cu ce se ocupă. Vă mulţumesc pentru această recunoaştere care îi ţine vie amintirea. Sunt sigură că s-ar fi bucurat de ea cu modestie”, a adăugat Carmen, fiica domnului Remus Mariş.

„Regretatul Remus Mariş a fost cel mai longeviv primar ALES din istoria municipiul nostru, începând cu anul 1992 şi până în anul 2004. Este perioada cea mai grea pe care a traversat-o Hunedoara, o perioadă în care s-au închis marile capacităţi de producţie: mineritul, din Munţii Poiana Ruscă, fluxul primar al Combinatului Siderurgic, reducerea capacităţilor la ICSH – o perioadă deosebită de complicată despre care trebuie să vorbim, pentru că atunci municipiul Hunedoara a fost unul calamitat social, un municipiu care a rămas doar pe umerii celor care l-au condus în acea perioadă: regretatul Remus Mariş şi consilierii locali de atunci. Ei au fost cei care au trebuit să găsească soluţii, să menţină municipiul pe linia de plutire, să nu intre în faliment şi, totodată, să încerce o revigorare a oraşului. Este un pios omagiu adus acestui om care a muncit atât de mult pentru municipiul Hunedoara. Le mulţumesc tuturor consilierilor locali pentru că au votat în unanimitate, îi mulţumesc consilierului local PSD, Mircea Popa, pentru iniţiativa acestui proiect. Sper că vom reuşi să ducem mai departe munca începută de acest inimos primar la începutul anilor `90, să remodernizăm oraşul aşa cum şi-a dorit dânsul şi, de ce nu, să îi redăm strălucirea de odinioară”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Domnul Remus Mariș s-a născut la data de 9 august 1950 în satul Brotuna, comuna Vața de Jos, județul Hunedoara. După absolvirea Liceului „Avram Iancu” din Brad, a fost admis la Facultatea de Studii Economice a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca.

A absolvit facultatea amintită ca șef de promoție, cu media 10.00, în 1973. În toamna aceluiași an s-a stabilit la Hunedoara, unde a fost repartizat ca economist în cadrul Întreprinderii de Construcții Siderurgice (ICSH) – la vremea aceea una dintre cele mai importante unități de acest fel din România.

În cadrul ICSH, calitățile sale profesionale sunt rapid remarcate, fiind promovat periodic în diferitele trepte profesionale, iar în 1980 este numit șef al Biroului Economic al întreprinderii. Un an mai târziu devine contabil șef al ICSH, iar în 1989 este numit director economic.

În 1992, din postura de candidat independent, câștigă alegerile pentru funcția de primar al municipiului Hunedoara, demnitate pe care o ocupă cu cinste, pricepere și modestie până în anul 2004.

Remus Mariș a fost omul care a administrat municipiul Hunedoara în cea mai dificilă perioadă a existenței acestei comunități, de după cel de-al Doilea Război Mondial. Mai ales între 1996 și 2004, municipiul Hunedoara a fost grav afectat de dispariția marilor unități din siderurgie și minerit, fapt ce a generat un efect de domino, din punct de vedere economic, întreaga zonă devenind una calamitată din punct de vedere social.

În ciuda condițiilor economice extrem de dificile, soldate inclusiv cu diminuarea drastică a veniturilor la bugetul local, domnul Remus Mariș a fost persoana care, prin competențele sale profesionale, dar și prin calitățile sale umane, a reușit să mențină „pe linia de plutire” administrarea orașului. În condițiile în care 9 din 10 primari s-ar fi declarat învinși de obstacolele insurmontabile care apăreau frecvent, Remus Mariș a fost acel „al 10-lea” primar care mai mereu reușea să găsească soluția cea mai potrivită pentru fiecare problemă. Mai mult, cu toate că orașul era victima unei adevărate drame provocată de închiderea mineritului și reducerea drastică a activității siderurgice, domnul Remus Mariș a fost cel care a reușit să contribuie decisiv la crearea condițiilor pentru apariția revirimentului economic al orașului. Unități precum LisaDraxlmaier sau Kaufland au apărut în Hunedoara pe parcursul ultimului său mandat de primar.

După ultimul său mandat la conducerea Primăriei municipiului Hunedoara, domnul Remus Mariș și-a continuat activitatea la ICSH, ca director economic. În 2009, a revenit în Primăria municipiului Hunedoara, ca inspector de specialitate și consilier superior. În 2012 s-a retras la pensie. În ultima zi a lunii martie, din anul 2014, a încetat din viață.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



(Stirea urmatoare) »