Meniu Principal

”Redresarea post-Covid pe calea dublei tranziții, verzi și digitale”

Deputatul european Iuliu Winkler (Grupul PPE), liderul Organizației Județene Hunedoara a UDMR, a prezentat, la Deva, într-o conferință de presă, raportul de activitate pentru perioada 2020-2021 intitulat ”Redresarea post-Covid pe calea dublei tranziții, verzi și digitale”.

”A fost un an atipic și pentru Parlamentul European (PE). Activitatea legislativului european a fost marcată de restricțiile și regulile cu privire la siguranța sanitară. Ne-am desfășurat munca în mediul on-line, iar odată cu relaxarea măsurilor am putut participa și în mod fizic la reuniuni”, a declarat Iuliu Winkler.

El a adăugat că, în sesiunea care tocmai se încheie, în PE s-au dezbătut numeroase teme, cele mai multe de ordin economic și care au vizat redresarea după criza provocată de pandemie, el amintind implicarea și europarlamentarilor în luarea deciziilor cu privire la Politica de coeziune și la cele referitoare la noua Politică Agricolă Comună.

Potrivit europarlamentarului, cea mai importantă lecție servită de sesiunea legislativă care se încheie este cea legată de faptul că tehnologia poate servi democrația, însă nu o poate înlocui. ”Democrația nu este un dat. Ea trebuie învățată la fiecare generație. În această perioadă, tehnologia ne-a ajutat să ne desfășurăm activitatea în condițiile de pandemie, însă ea nu a putut să înlocuiască dezbaterile directe și schimbul de idei care sunt atât de necesare întreținerii și funcționării democrației”, a subliniat Winkler.

Deputatul european al UDMR a precizat că se situează alături de cei mai mulți colegi ai săi din PE care doresc ca întreaga activitate parlamentară să se desfășoare cu prezența fizică odată ce condițiile o vor permite.

Raportul de activitate al deputatului european al UDMR poate fi consultat la link-ul: https://winklergyula.ro/pdf/WGY-RO-2021-06-23-online.pdf