Meniu Principal

Raport activitate-Poliția Locală Deva

În perioada 31.01.2022 – 06.02.2022 polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală Deva, având la bază prevederile Legii nr. 155/2010 Poliției Locale coroborate cu prevederile HG nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului – Cadru de organizare și funcționare a poliției locale și cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici (r) precum și în conformitate cu prevederile Hotărârilor Consiliului Local Deva, au acționat în raza de competență, înregistrând următoarele rezultate :

  1. Structura Ordine și Liniște Publică (OP)

Polițiștii locali au aplicat un număr de 30 sancțiuni

Structura Circulație pe Drumurile Publice (CR)

Polițiștii locali au aplicat un număr de 46 sancțiuni

III. Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului

Polițiștii locali au aplicat un număr de 15 sancțiuni

Centrul Monitorizare Video Trafic

S-au preluat un număr de 28 sesizări telefonice. De aasemenea, operatorii din cadrul compartimentului operator trafic supraveghere au dat un număr de 27 sesizări şi s-au efectuat 35 de identificări în Baza Națională de Date.Totodată au pus la dispoziție lucrătorilor din cadrul Serviciului Investigații Criminale probatoriu video în vederea soluționării unui număr de 3 dosare penale.

ALTE ACTIVITĂȚI :

Structura Ordine și Liniște Publică:

 – polițiștii locali asigură transportul de valori de la Primăria Municipiului Deva la Trezorerie și retur

– asigură transportul și protecția personalului din cadrul DPLEPSC, a ofițerului de stare civilă pentru buna desfășurare a activității de oficiere a casătoriilor în afara sediului Casei Casătoriilor

– asigură protecția personalului din aparatul de specialitate al primarului, prin paza care se efectuează permanent la ușa de acces în Primăria Municipiului Deva

– asigură protecția personalului din cadrul Direcției Impozite și Taxe Locale Deva, prin paza care se efectuează permanent la sediul instituției

– însoțesc executorii judecătorești la evacuările din imobilele aparținând Primăriei Municipiului Deva;

– asigură paza la Centrul de Vaccinare DRIVE THROUGH, între orele 19:00-10:00

– au soluționat un număr de 6 sesizări telefonice primite de la cetățeni prin dispecerat

– au soluționat un număr de 2 sesizări telefonice primite de la operatorii din CMVT

– audiență – 3 persoane

– sesizări scrise – 4 răspunsuri

– răspund si soluționează sesizări telefonice venite prin Dispeceratul Poliției Locale

De asemenea, prin efectuarea patrulelor mobile și pedestre, se previne săvârșirea eventualelor fapte de natură antisocială care ar putea periclita viața și integritatea persoanelor.

Structura Circulație pe Drumurile Publice:

 – participă zilnic la dirijarea circulaţiei în zonele unităţilor şcolare

– au răspuns în scris la un număr de 2 sesizări

– au răspuns prin aplicația Deva 24 la un număr de 4 sesizări

– au soluționat un număr de 19 sesizări telefonice primite de la cetățeni prin dispecerat

– au soluționat un număr de 25 sesizări telefonice primite de la operatorii din CMVT

– am primit la audiențe 2 persoane

– au fost ridicate 4 autovehicule staționate neregulamentar

– autovehicule fără stăpân/abandonate, monitorizate 3

– autovehicule staţionate neregulamentar, ridicate 9

– au implementat 39 P.V., în Baza Naţională de Date a Poliției Române

Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului:

 – polițiștii locali efectuează controale pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizaţie de construire sau desfiinţare, după caz, inclusiv a construcţiilor cu caracter provizoriu

– polițistii locali verifică respectarea normelor legale privind afişajul publicitar, şi orice altă formă de afişaj/reclamă, inclusiv cele referitoare la amplasarea firmei la locul de desfăşurare a activităţii economice

– politistii locali verifică ridicarea deşeurilor menajere de operatorii de servicii de salubrizare, în conformitate cu graficele stabilite

– politistii locali verifică legalitatea activităţilor de comercializare a produselor, desfăşurate de operatori economici, persoane fizice şi juridice autorizate şi producători particulari în pieţele agroalimentare si târguri precum şi respectarea prevederilor legale de către administratorii pieţelor agroalimentare

În cadrul tuturor structurilor mai sus amintite se fac cercetări ori de câte ori este nevoie, pentru soluționarea cu celeritate a tuturor reclamațiilor scrise/telefonice venite din partea cetățenilor cât și a sesizărilor venite prin aplicația ,,Deva 24’’.

Direcția Poliția Locală Deva