Meniu Principal

Radu Budae: Ne dorim o continuare a investițiilor în structura spitalului

Lucrările continuă – Modernizare la parcarea din fața Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara

 Ambulatoriul de la Spitalul Municipal va avea 136 de noi locuri de parcare pentru pacienții sosiți cu mașina personală, dar și pentru taxi-uri. Va fi soluţionată problema fluidizării traficului şi cea a asigurării unor noi locuri de parcare.

Investiţia se ridică la 1,3 milioane de lei

Peste 1,3 milioane de lei vor costa lucrările la noua parcare din faţa Spitalului municipal din Hunedoara. Contractul de proiectare şi execuţie a fost atribuit prin licitaţie publică unei asocieri de firme, iar începerea lucrărilor a fost întâziată de pandemia de Covid 19. Noua parcare va fi construită pe terenul din faţa policlinicii şi a intrării la Unitatea de Primiri Urgenţe.
“Gândită în anul 1970 pentru un număr mult mai mic de mașini, parcarea din fața spitalului nu mai făcea față numărului foarte mare de pacienți și aparținători care doreau să parcheze în apropierea unității sanitare din municipiul Hunedoara.

Vor fi create 136 de noi locuri de parcare în cadrul investiției demarate de spital și finanțate din fonduri proprii. În aceeași zonă, după finalizarea parcării, va fi creat un sens giratoriu care să permită autobuzelor să întoarcă în fața spitalului să îmbarce și să debarce călătorii care vin la spital cu mijloacele de transport în comun. Sensul giratoriu va fi finanțat din fonduri europene, proiectul fiind depus de Primăria municipiului Hunedoara”, a menționat Radu Budae, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.

Sens gira­toriu în proximitatea spitalului și bloc ANL pentru medici

Primul segment al noii parcări de la Ambulatoriul Spitalului Municipal Dr. Alexandru Simionescu a prins contur. În prima săptămână a lunii septembrie, la mai puțin de o lună distanță de la debutul lucrărilor, a fost turnat primul strat de asfalt. În zilele următoare, se va turna și ultimul strat de asfalt de uzură, ulterior trasându-se noile locuri de parcare.

„Am promis încă de la începutul man­da­tului că vom construi două staţii de autobuz pentru cetăţenii care vin la spital, aceştia fiind nevoiţi să coboare la piaţă, iar de acolo să mai parcurgă aproape un kilometru pe jos. Unii sunt în vârstă, bolnavi, iar acest fel de deplasare nu îi ajută deloc. Prin urmare, ambele staţii au fost construite în imediata apropiere a unităţii medicale. De asemenea, am mai urmărit extinderea parcării, ea datând din anii 70 şi dovedindu-se neîncăpătoare. În plus, zona era puternic deteriorată, atât piatra cubică, cât şi asfaltul nemaifiind reabilitate de zeci de ani. Sunt prevăzute 136 de locuri de parcare, fiind structurate în două alveole despărţite de drumul de acces. Nu au legătură directă una cu cealaltă, tocmai pentru a se da prioritate ambulanţelor. Acestea circulă în regim de urgenţă, fiecare secundă fiind vitală pentru pacient. La ora actuală putem afirma că ne-am îndeplinit ambele dezi­de­rate. Ce vom mai face este un sens gira­toriu în proximitatea spitalului, astfel ca şi cealaltă linie de transport în comun ce este activă la nivel de municipiu să poată să asigure deplasarea cetăţenilor la uni­tatea medicală. Evident, investiţiile la spi­tal vor continua şi în următorul meu man­dat, un alt proiect de suflet fiind cel de con­struire a unui bloc de tip ANL pentru medicii care se află în slujba comunităţii”, a completat Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.

Reabilitare energetică la Spitalul Municipal “Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara – Valoarea proiectului se ridică la aproape 7 milioane și jumătate de euro

“La finalul acestui an este prevăzut termenul de începere a lucrărilor de reabilitare energetică la Spitalul Municipal “Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. Se va avea în vedere eficiența energetică, reabilitarea clădirii spitalului și dotarea ambulatoriului.

Valoarea proiectului se ridică la aproape 7 milioane și jumătate de euro. Proiectul se află în faza de licitație de execuție, iar după desemnarea firmei ce se va ocupa de reabilitare, în decembrie, spitalul nostru va intra în șantier fără ca activitatea acestuia să fie major perturbată. Instituţia noastră este respectată în plan local şi regional, datorită calităţii şi eficienţei actului medical înfăptuit, preocuparea permanentă a fiecărui membru al colectivului de angajaţi fiind aceea de adoptare a unui sistem medical de calitate, care să conducă la creșterea satisfacției pacientilor și aparținătorilor internați”, transmite Radu Budae, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.

 

Maria Hogman