Meniu Principal

Radu Budae: Medicii noștri sunt dedicați și implicați

Acest proiect a început prin a prezenta medicii tineri din Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara dar, pentru că munca fiecăruia dintre ei este foarte valoroasă pentru noi, vor fi prezentați toți medicii hunedoreni

Dr. Liliana Corina Dobra: Noi nu dăm zile vieții, în această secție, încercăm să dăm viață zilelor!”

Sunt unii medici cu care este o reală plăcere să stai de vorbă. Majoritatea se luminează la față când le cerem detalii despre munca lor, semn că pasiunea e încă acolo. Este și cazul doamnei doctor Liliana Dobra, medic specialist medicină internă și șefa secției Cronici.

Din 2008, doamna doctor conduce secția de boli cronice, iar anul acesta au fost înființate compartimentele de îngrijiri paliative și recuperare medicală.

“Acestea sunt două compartimente pentru care am muncit foarte mult și ne-am străduit să le deschidem, ca să venim în întâmpinarea nevoilor pe care le au pacienții. Este o vorbă care îmi place foarte mult: noi nu dăm zile vieții, în această secție, încercăm să dăm viață zilelor!

Cei mai mulți pacienți ai acestei secții sunt vârstnici, dar sunt și pacienți tineri cu patologie cronică evolutivă: boli neoplazice, patologie neurologică, deficite motorii hemiplegii, pacienți imobilizați la pat. Bolile cronice sunt clar, irecuperabile. Paliația este „abordarea care îmbunătățește calitatea vieții pacienților și a familiilor acestora atunci când se confruntă cu o boală amenințătoare de viață, prin prevenirea și înlăturarea suferinței, identificarea precoce, evaluarea corectă și tratamentul durerii și altor probleme fizice, psihosociale și spirituale” (conform definiției date de Organizația Mondială a Sănătății).

Îngrijirea paliativă înseamnă că încercăm să acoperim suferința spirituală, fizică și cea psihologică. Lucrăm în echipă formată din medic, asistenți, infirmiere, asistent social, psiholog și preot. Încercăm să asigurăm asistență în toate domeniile, atât pentru pacient, cât și pentru familieDeseori, pacienții cronici ajung să fie spitalizați de mai multe ori, cu o mulțime de probleme, iar aparținătorii lor sunt obosiți, la capătul puterilor. Aici intervenim noi, oferindu-le consilierea de care au nevoie.

Pentru partea de recuperare neurologică, o avem pe doamna dr. Sorina Madoșa”, spune dr. Dobra.

Deși este foarte pasionată de meseria sa, doamna dr. Dobra alege să se destindă în timpul liber prin grădinărit și călătorii. La final, nu putem spune decât că e bine că avem medici care se gândesc la a da viață zilelor bolnavilor cronici!

Dr. Mirela Colțatu: Mă bucur că avem atât de mulți colegi noi, tineri și entuziaști

Născută în Hunedoara, dr. Mirela Colțatu a studiat medicina la Cluj, și-a făcut rezidențiatul în Timișoara, iar apoi s-a întors acasă, la Hunedoara. Este medic primar pneumolog. Anul acesta împlinește douăzeci de ani de activitate în Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.

„Terminasem liceul sanitar cu gândul de a urma aceeași carieră pe care o avea sora mea mai mare, de asistent medical. Numai că m-am gândit că pot face următorul pas și am dat la Medicină. Nu am ales eu pneumologia, așa a fost să fie, însă nu regret nicio clipă. Este o specialitate frumoasă, cu o patologie vastă”, spune dr. Mirela Colțatu.

Chiar dacă am ajuns la cabinetul său la orele amiezei, pe hol erau pacienți care așteptau un consult sau o interpretare a analizelor din partea doctoriței Colțatu. “Din păcate, sunt mulți pacienți cu boli pulmonare în Hunedoara, nu neapărat mai mulți acum decât în urmă cu 10 sau 20 de ani, dar mulți. Bronșitele cronice, astmul bronșic, cancerul pulmonar sunt cele mai frecvente afecțiuni. Problema este bolile că sunt depistate târziu. Înainte, la angajare îți era solicitată o radiografie pentru a depista prezența tuberculozei, însă acum această investigație nu mai este obligatorie”, mai spune dr. Mirela Colțatu.

Dr. Monica Damian-Jurcău: Chiar nu m-am gândit că aș putea face altceva

Doamna Monica Jurcău este deveancă și lucrează în Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara de aproape 10 ani. Părinții lucraseră în spitalul din Hunedoara – mama ca farmacist chiar în laboratorul pe care astăzi dr. Damian-Jurcău îl conduce, iar tatăl ca medic chirurg. „Chiar nu m-am gândit că aș putea face altceva”, concluzionează doamna doctor.

Ca medic de laborator, se ocupă de tot ceea ce înseamnă analize: analize de sânge, de urină, de scaun, hormoni, microbiologie (secreții din nas, gât, plăgi etc.).

„Laboratorul nostru este automatizat complet, pe toate domeniile: biochimie, hemoleucograma etc. Suntem acreditați RENAR din anul 2013, adică toate analizele se fac la standardele cele mai înalte din domeniu. Există analize pe care nu le putem face pentru că reactivii sunt foarte scumpi și atunci acele analize medicale se pot face doar în laboratoarele private”, spune dr. Monica Jurcău.

„Suntem ferm convinși de calitatea pe care o asigurăm, pentru că lucrăm cu control intern de calitate pe care îl rulăm la fiecare opt ore pe analizoarele noastre, ca să ne asigurăm că aparatele lucrează în parametrii optimi și nu dau rateuri. Trebuie să fim foarte atenți, pentru că nu lucrăm cu oamenii, cu doar cu codurile de bare de pe eprubete. Sistemul este complet automatizat, noi nu intrăm în contact cu sângele sau cu celelalte probe, aparatele le iau, le prelucrează și rezultatele sunt eliberate prin calculator. Am prins și vremurile în care nu existau coduri de bare, când ID-ul pacientului era numărul pe care i-l alocam noi manual într-un registru. Era foarte mult de muncă doar la această transcriere”, mai spune dr. Jurcău.

În fiecare zi, în laboratorul de analize medicale al spitalului se prelucrează probele unui număr cuprins între 150 și 300 de pacienți, fiecare având cam patru eprubete. Aparatele nu stau deloc, prelucrează, măsoară, centrifughează încontinuu, iar cei doi medici de aici își pun zilnic parafa pe analizele noastre.

Respectul pentru pacient

“Spitalul nostru oferă servicii medicale folosind  aparatură medicală performantă, consultațiile fiind acordate de medici specialiști cu un înalt grad de pregătire. Avem o echipă experimentată, formată din profesioniști foarte bine pregătiți și dedicați total pacientului”, a declarat Radu Budae, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.

Maria Hogman