Meniu Principal

PRIVIND CARANTINAREA LOCALITĂȚILOR PETROȘANI, BRAD și SIMERIA

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a convocat ieri Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru a analiza propunerea autorităților sanitare județene și naționale referitoare la luarea măsurii de carantinare a localităților Petroșani, Brad și Simeria.

 În aceste orașe, incidența cazurilor confirmate cu infecție SARS COV 2 în ultimele 14 zile depășește 6/1000 locuitori iar analizele de risc epidemiologic, efectuate de specialiștii Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, transmisă Institutului Național de Sănătate Publică, arată că se impune măsura carantinării.

Prin hotărârile C.J.S.U de astăzi, votate în unanimitate, s-a decis solicitarea Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției emiterea Ordinului Comandantului Acțiunii pentru instituirea măsurii de carantinare zonală, începând cu data de 23.03.2021, ora 08.00, pentru localitățile Brad ( Hot. 42/22.03.2021), Petroșani (Hot. 43/22.03.2021) și Simeria (Hot. 44/22.03.2021).

În următoarele ore urmează să fie emis Ordinul Comandantului Acțiunii iar în urma publicării documentului în Monitorul Oficial vor fi putea fi aplicate măsurile luate în condițiile carantinării pentru cele trei localități.

În hotărârile C.J.S.U. adoptate ieri sunt propuse instituirea următoarelor măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona carantinată:

 

  1. identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori adresa declarată în zonele menţionate la art. 1 alin. (2) şi introducerea acestora în bazele de date dedicate;

 

  1. limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieşirea persoanelor din locuinţă este permisă doar pe bază de declaraţie pe propria răspundere, legitimaţie de serviciu sau adeverinţă eliberată de angajator, după caz;

 

  1. interzicerea desfășurării următoarelor activități:

– organizarea de evenimente private ( nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc.);

– organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise, cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă sau altele asemenea;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor , în interiorul și exteriorul clădirilor, cu excepţia activităţilor de preparare a hranei şi comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu excepţia celor care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri şi lozuri, doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară;

– organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată;

– organizarea cu public în spaţii închise şi deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor, cinematografelor activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment;

– toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective, care se desfăşoară în spaţii închise sau deschise, inclusiv în sălile de fitness, cu excepţia celor profesioniste organizate de federaţiile de profil;

– organizarea pieţelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor şi a talciocurilor;

– activitatea cu publicul a saloanelor de înfrumuseţare, incluzând, dar fără a se limita la acestea, saloane de coafură, frizerie, cosmetică, manichiură, pedichiură, masaj etc.

4. slujbele religioase cu caracter colectiv se pot oficia în lăcașurile de cult, fără accesul publicului, putând fi transmise în mass – media sau on – line.

 

  1. slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări) se pot oficia în lăcașurile de cult, cu participarea a maximum 16 persoane.

 

  1. este permis accesul credincioșilor în lăcașurile de cult pentru rugăciuni cu caracter individual, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minim 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minim 2 metri între persoane.

 

  1. slujbele religioase care se vor oficia în aer liber se vor desfășura cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane.

 

  1. instituirea obligativității de purtare a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani;

 

  1. în intervalul orar 5,00-22,00, în interiorul zonei menţionate se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:

a)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă, gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

  1. b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi de bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale, pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani în intervalul orar 10,00-14,00, iar pentru persoanele cu vârsta sub 65 de ani în intervalele orare 5,00-10,00, respectiv 14,00-20,00;
  2. c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
  3. d) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), precum şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
  4. e) deplasarea în scopul donării de sânge la centrele de transfuzie sanguină;
  5. f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  6. g) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;
  7. h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
  8. i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate;
  9. j) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
  10. k) pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor;
  11. l) eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi prevăzute de lege;
  12. m) alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
  13. n) participarea la activităţi religioase;
  14. o) deplasări ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  15. p) deplasări ale persoanelor pentru administrare de vaccin împotriva SARS-CoV-2;
  16. q) deplasarea elevilor în vederea participării la simulările pentru examenele naționale, având în vedere faptul că în perioada 22 – 31.03.2021 se desfășoară simulările pentru evaluările naționale 2021 și examenele naționale de bacalaureat 2021;

în intervalul orar 22,00-5,00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la pct. 9 lit. a), c), m) şi o);

Art. 3. (1) În localitatea carantinată prevăzută la art. 1 sunt permise intrarea, respectiv ieșirea pentru:

  1. a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionării populației;
  2. b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, comerțului și alimentație publice, comunicațiilor și transporturilor;
  3. c) persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitate profesională în afara zonei carantinate cu prezentarea unei adeverințe de la angajator, legitimație de serviciu sau oricare alt document care să ateste activitatea profesională;
  4. d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
  5. e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
  6. f) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  7. g) urgențe medicale.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţă eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere;

(3) În interiorul localităţii se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;

(4) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, declaraţia pe propria răspundere din anexa 1 sau olograf ( de mână), completată în prealabil.

(5) În situația completării declarației pe proprie răspundere olograf ( de mână), aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Art. 4. În zona prevăzută la art. 1 alin. (2) se propune instituirea următoarelor măsuri obligatorii pentru persoanele care se află în tranzit:

Ø se permite tranzitarea localităţii carantinate de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea în localitate;

Ø prin grija administraţiei publice locale şi a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara se vor stabili căile de circulaţie care tranzitează zona respectivă şi aducerea la cunoştinţa populaţiei prin mass-media a acestei măsuri.

Art. 5. (1) Se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare în intervalul orar 22,00-5,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant, care pot avea program non-stop.

(2) Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor/supermagazinelor/hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică.

(3) În cazul centrelor comerciale/parcurilor comerciale se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 7 mp/persoană, cu respectarea normelor de distanţare.

(4) Operatorii economici au obligaţia de a afişa la loc vizibil, la intrarea în unitate, programul de funcţionare, precum şi restricţiile stabilite, inclusiv numărul maxim de persoane care pot avea acces simultan în interior.

(5) Agenţii/Operatorii economici în domeniul comercializării produselor nealimentare de genul retailerilor de materiale de construcţii şi bricolaj îşi vor suspenda temporar activitatea, până la expirarea prevederilor prezentului ordin, în zilele de sâmbătă şi duminică.

Art. 6 Operatorii economici care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanțare fizică, stabilite prin ordinul comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32 – 37 și art. 71 alin. (2) din Legea 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 7 Nu sunt permise activităţile care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, iar activitatea didactică se desfăşoară exclusiv online.

Art. 8 Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara va evalua şi prioritiza oportunitatea de testare a persoanelor şi va transmite solicitările de sprijin cu materiale sanitare şi personal de specialitate către Institutul Naţional de Sănătate Publică/Ministerul Sănătăţii;

Art. 9 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara“ al județului Hunedoara asigură transmiterea mesajelor de avertizare prin sistemul RO-ALERT către populaţia din localitatea carantinată, cu măsurile ce trebuie respectate pe timpul instituirii carantinei.

Art. 10 Stabilirea, prin grija administrațiilor publice locale și a Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara a rutelor ocolitoare, căilor majore de circulație care tranzitează zona și aducerea la cunoștința populației prin mijloace mass-media locale a acestei măsuri;

Art. 11 Este strict interzisă intrarea/ieșirea în/din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice pe drumurile europene, naționale, județene și comunale.

Art. 12 Asigurarea ordinii publice se asigură de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara sau Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, după caz.