Meniu Principal

Popescu: „Termocentrala de la Mintia NU se va vinde la fier vechi!”

Activitatea actuală și viitoare a Complexului Energetic Hunedoara și situația de la Termocentrala Mintia

 O delegație condusă de prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a participat, ieri, la Ministerul Energiei la o întâlnire cu ministrul Virgil Popescu și cu secretarii de stat Dan Drăgan și Casian Nițulescu.

La discuții, care au avut ca subiecte principale activitatea actuală și viitoare a Complexului Energetic Hunedoara și situația de la Termocentrala Mintia, au participat Administratorul Special al CEH, Cristian Roșu, reprezentantul Aministratorului judiciar, Emil Gros și liderii sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean – președinte și Alin Sin – președinte executiv.

 În urma întâlnirii de la Ministerul Energiei s-au convenit următoarele:

  1. Ordonanța de Urgență privind închiderea în siguranță a exploatărilor miniere va fi elaborată și publicată apoi în Monitorul Oficial, până la finalul lunii martie a.c.
  2. În ordonanță va fi precizat că în termen de maxim 90 zile de la publicarea în M.O. se va înființa un nou complex energetic, pe structura actuală a „Societății Naționale de Închideri de Mine Valea Jiului”, prin schimbarea obiectului principal de activitate al acesteia.
  3. În legătură cu Termocentrala Mintia, ministrul Virgil Popescu a solicitat administratorului judiciar ca în procedura de vânzare și selectie a unui investitor să solicite ca acesta să ofere garanții ferme că pe amplasamentul de la Mintia se va construi o nouă capacitate de producere a energiei electrice, pe gaze naturale, de minim 800 Mw.