Meniu Principal

PETROȘANI: Au demarat lucrările de amenajare a Centrului de aport voluntar pentru deșeuri nemenajere

Am demarat lucrările de amenajare a Centrului de aport voluntar pentru deșeuri nemenajere, obiectiv finanțat prin PNRR, care va funcționa pe amplasamentul fostei mine Dâlja.
Rezolvăm astfel problema acestei categorii de deșeuri, iar oamenii din Petroșani vor putea să aducă aici, în mod gratuit, toate deșeurile nemenajere.
Practic, în aceste centre realizate în conformitate cu toate cerințele europene în domeniu, pot fi predate deșeuri voluminoase, inclusiv anvelope sau mobilier uzat, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri din construcții și demolări.
Obiectivul principal al proiectului este dezvoltarea unui management al deşeurilor eficient, prin suplimentarea capacităţilor de colectare separată și pregătirea pentru reutilizare și valorificare a acestora, în vederea tranziţiei la economia circulară.
Termenul de execuție este 6 luni, iar valoarea obiectivului investițional se cifrează la aproximativ 2 milioane de lei
Tiberiu Ridzi, primarul municipiului Petroșani