Meniu Principal

miercuri, martie 6th, 2024

 

ADR VEST: Investim 20 de milioane de lei în reabilitarea spitalului din Hunedoara! (galerie foto)

Cu ajutorul fondurilor europene, Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara este reabilitat și modernizat din punct de vedere al eficientizării energetice. Aici au loc mai multe intervenții asupra clădirii principale a spitalului – de la termoizolare și hidroizolare, până la înlocuirea instalațiilor electrice, termice și sanitare; precum și amenajarea instalațiilor de detecție și stingere a incendiilor. Proiectul prevede, de asemenea, lucrări la centrala termică, bazinul de retenție, precum și montarea de panouri fotovoltaice. Peste 23 de milioane de lei reprezintă valoarea totală a proiectului, iar aproape 20 de milioane suntMai mult


PETROȘANI: Au demarat lucrările de amenajare a Centrului de aport voluntar pentru deșeuri nemenajere

Am demarat lucrările de amenajare a Centrului de aport voluntar pentru deșeuri nemenajere, obiectiv finanțat prin PNRR, care va funcționa pe amplasamentul fostei mine Dâlja. Rezolvăm astfel problema acestei categorii de deșeuri, iar oamenii din Petroșani vor putea să aducă aici, în mod gratuit, toate deșeurile nemenajere. Practic, în aceste centre realizate în conformitate cu toate cerințele europene în domeniu, pot fi predate deșeuri voluminoase, inclusiv anvelope sau mobilier uzat, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri din construcții și demolări. Obiectivul principal al proiectului esteMai mult


Comuna Vețel: Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a inclus localitatea Mintia pe lista de investiții

Comuna Vețel va primi finanțare pentru construcția a trei blocuri de locuințe pentru tineri. Primăria Comunei Vețel a fost înștiințată de ANL  că i-a fost aprobată solicitarea de construire a 48 de unități de locuit pentru tineri. MINTIA: Locuințe pentru tineri prin programul de investiții derulat de ANL  „Ca urmare a solicitărilor formulate în­cepând cu anul 2010, către Agenția Națională pentru Locuințe, comuna noastră a fost inclusă pe lista investițiilor noi, propuse a fi realizate prin Programul de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii. Obiectivul prevede construirea în localitatea MintiaMai mult


DEVA: Reabilitarea locului de joacă din Parcul Cetății se apropie de final(galerie foto)

Copiii noștri merită un loc de joacă sigur și modern! Constructorul a montat și rulourile de gazon natural la locul de joacă din Parcul Cetate Deva. De asemenea, se apropie de finalizare și aplicarea stratului de tartan colorat. S-au montat coșurile de gunoi și băncile noi, iar cele existente au fost recondiționate și lăcuite. S-au realizat testele la sistemul automatizat de irigare a spațiului verde. Locul de joacă are și echipamente pentru copiii cu dizabilități. Ne apropiem de finalizarea lucrărilor. Vom avea un loc de joacă modern și la standardeMai mult


Bursa locurilor de muncă: „Bursa Mărțișorului” organizată de AJOFM Hunedoara

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă(AJOFM) Hunedoara organizează în luna martie 2024, o serie de evenimente care să faciliteze găsirea unui loc de muncă pentru cei intersați. Bursele locurilor de muncă se vor desfășura începând cu ora 10:00, astfel: Joi, 7 martie 2024 – municipiul Petroșani – Corpul C al Universității din Petroșani Luni, 11 martie 2024 – municipiul Deva – Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva Vineri, 15 martie 2024 – municipiul Hunedoara – Foaierul Casei de Cultură Hunedoara Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri deMai mult


PETROȘANI: Administratorul public al județului are program de audiențe la Biroul Teritorial

Astăzi, 06 martie 2024, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, domnul Costel Aram, va susține programul de audiențe la Biroul Teritorial din Petroșani, de la ora 14:30. Biroul Teritorial al Consiliului Județean Hunedoara este situat în Petroșani, pe str. Universității, nr. 20 (în spatele Complexului Comercial Jiul). Consiliul Județean Hunedoara


AUR Hunedoara și-a stabilit candidații la Primăria Deva și CJ Hunedoara

„ AUR Hunedoara, prin membrii BCJ și CCJ au stabilit candidatul la primăria Deva, ca fiind Gabriel Ionașcu, și candidatul președinția CJ Hunedoara, ca fiind Mane Marius”, a fost anunțul postat pe rețelele de socializare.


Marcel Ciolacu: Europa are nevoie de mai multe politici sociale!

“Europa are nevoie de mai multe politici sociale, are nevoie de umanizare, are nevoie de energia și ideile pe care le susține social-democrația europeană! Când spunem că nimeni nu mai trebuie lăsat în urmă, trebuie să și trecem la fapte. Și, cu modestie o spun, noi am fost cei care am făcut mereu lucru acesta. Fie că vorbim de Pedro Sanchez în Spania, de Antonio Costa în Portugalia, de Stefan Lofven în Suedia, de Mette Frederiksen în Danemarca, de Olaf Scholz în Germania sau de Partidul Social Democrat în România,Mai mult


AJOFM Hunedoara: Locuri de muncă vacante la data de 06.03.2024

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă(AJOFM) Hunedoara a publicat lista cu locurile de muncă disponibile la data de 06.03.2024. Lista cu locurile de muncă este întocmită pe localități astfel încât să dea posibilitatea celor interesați să se orienteze cu ușurință spre zona în care doresc să-și găsească un loc de muncă. Lista poate fi consultată și aici: https://www.facebook.com/hunedoara.ajofm.1 AJOFM Hunedoara precizează că responsabilitatea privind corectitudinea datelor referitoare la locurile de muncă vacante, revine angajatorului:


DEVA: Centrul de zi pentru asistență comunitară prinde contur

Constructorul a avansat cu lucrările la construcția Centrului de zi pentru asistență comunitară din cartierul Micro 15, Aleea Streiului din Deva S-a început turnarea pereților la primul nivel al clădirii. Se continuă lucrările la canalizarea de pe strada Mihai Eminescu și până la locația de pe Aleea Streiului. A fost pregătit stratul de balastru stabilizat pe care se vor monta dalele din beton pentru parcări. Reamintim că acest Centru de zi pentru asistenţă comunitară va asigura servicii sociale, dezvoltare comunitară, îmbunătățirea asistenței medicale destinate populației din Cartierul Micro 15, AleeaMai mult