Meniu Principal

Parlamentul României condamnă agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei

Parlamentul României a adoptat, ieri, într-o şedinţă comună, cu majoritate de voturi, o declaraţie prin care condamnă agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, cere retragerea tuturor forţelor ruseşti şi evidenţiază susţinerea „puternică pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi pentru aspiraţiile sale legitime de integrare în NATO şi UE”. Declaratia a fost adoptata cu 339 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi două abţineri.

„Declaraţia Parlamentului României cu privire la situaţia din Ucraina

Parlamentul României condamnă cu fermitate agresiunea armată masivă a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, precedată de recunoaşterea de către Federaţia Rusă a „independenţei” autoproclamatelor entităţi separatiste din Doneţk şi Lugansk, părţi componente ale Ucrainei.

Respingem cu hotărâre un astfel de comportament iresponsabil care subminează fundamentul relaţiilor internaţionale şi ordinea actuală de drept internaţional şi cerem oprirea imediată, integrală şi necondiţionată, a agresiunii militare şi retragerea tuturor forţelor ruse din Ucraina.

Declanşarea invaziei ruse în noaptea de 23 spre 24 februarie 2022 este un atentat la vieţile şi destinele cetăţenilor ucraineni care şi-au dorit să poată exercita un drept fundamental în orice democraţie, respectiv dreptul de a-şi alege propria cale. Poporul ucrainean, victima acestei agresiuni de neimaginat în secolul XXI, a ales în mod suveran drumul spre Europa, spre comunitatea de valori europene şi euroatlantice şi a mandatat în acest sens autorităţile ucrainene legitim şi democratic alese.

Ucraina este în aceste zile pedepsită pentru alegerea sa suverană. România a susţinut constant şi ferm alegerile poporului ucrainean – decizia Summitului NATO de la Bucureşti din 2008 şi faptul că Parlamentul României a fost primul din UE care a ratificat Acordul de Asociere a Ucrainei la UE fiind doar două exemple grăitoare dintre multele demersuri de susţinere din partea ţării noastre pentru aceste alegeri ale Ucrainei.

Agresiunea rusă aruncă Europa într-o eră care nu ar mai fi trebuit trăită niciodată de actualele generaţii. Federaţia Rusă doreşte rescrierea istoriei şi reîmpărţirea lumii în sfere de influenţă.

Considerăm că acest act de agresiune făţişă reprezintă o încălcare flagrantă şi gravă a principiilor de drept internaţional şi a angajamentelor internaţionale asumate de Federaţia Rusă, prevăzute inclusiv de Carta ONU, Actul Final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, Memorandumul de la Budapesta şi Actul Fondator NATO-Rusia. Atragem atenţia asupra faptului că, din nou, au fost încălcate suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, inviolabilitatea frontierelor acestui stat, respectiv principiul nerecurgerii la folosirea forţei în relaţiile internaţionale.

Amintim faptul că în această perioadă se împlinesc opt ani de la anexarea ilegală a Republicii Autonome Crimeea şi a oraşului Sevastopol, iar Federaţia Rusă continuă în prezent seria de acte de agresiune neprovocate şi nejustificate, încălcând astfel brutal principiile fundamentale ale dreptului internaţional.

Considerăm că Federaţia Rusă trebuie să suporte consecinţele acestui act profund ilegal. Solicităm Preşedintelui României şi Guvernului României să continue să susţină cu fermitate în cadrul forurilor internaţionale, inclusiv Uniunea Europeană şi NATO, adoptarea unor sancţiuni cu impact major pentru Federaţia Rusă.

Parlamentul României reafirmă solidaritatea deplină cu Ucraina şi cu poporul ucrainean confruntat cu agresiunea Federaţiei Ruse şi exprimă sprijinul pentru acordarea de asistenţă umanitară cetăţenilor ucraineni, inclusiv persoanelor care aleg să se refugieze pe teritoriul României.

Parlamentul României reafirmă şi în acest context susţinerea puternică pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei şi pentru aspiraţiile sale legitime de integrare în NATO şi UE. Orientarea dorită de Ucraina este rezultatul deciziilor autorităţilor alese legitim şi democratic şi se bucură de un larg şi durabil sprijin popular, iar România a susţinut constant eforturile Ucrainei de consolidare a unei societăţi inclusive şi diverse, cu contribuţia tuturor cetăţenilor ucraineni.

Reamintim faptul că în Ucraina trăieşte o numeroasă comunitate etnică românească, care contribuie la bogăţia şi diversitatea societăţii ucrainene şi reprezintă o solidă punte de legătură între ţările noastre. Membrii comunităţii etnice româneşti au fost şi sunt cetăţeni loiali şi fideli ai Ucrainei, care îşi înţeleg obligaţiile care le revin prin acest statut.

În egală măsură, la fel ca toţi ceilalţi cetăţeni ai Ucrainei, au aşteptări fireşti şi legitime ca drepturile lor să fie pe deplin respectate.

Parlamentul României exprimă convingerea că avansarea Ucrainei pe calea reformelor democratice, a statului de drept şi a apropierii de Europa va facilita împlinirea plenară a tuturor acestor deziderate.

În acest context, Parlamentul României reafirmă sprijinul ferm pentru aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei”.

Viorel Sălan, Deputat PSD