Meniu Principal

O investiție extraordinară în județul nostru – o ciupercărie din fonduri europene

Proiectul este o finanțare în cadrul măsurii 4.1, derulată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Înființarea acestei ferme vegetale are ca obiectiv principal realizarea unei ciupercării, iar în cadrul lanțului de producție se vor realiza și operațiunile de sortare și ambalare a producției vegetale.
  • Prin implementarea acestui proiect se urmărește creșterea cantității de produse agricole obținute în zona Văii Jiului, zonă în care agricultura, până în momentul de față, nu a fost considerată oportună. Investiția în cuantum 5.446.545,83 RON a fost accesată de către un composesorat, Asociația Composesorală 818 Uricani, iar în momentul de față stadiul de realizare al proiectului este de 95%, data finalizării fiind în aprilie 2023.
  • Trebuie să susținem antreprenorii care accesează fonduri europene in județul Hunedoara, trebuie să venim în întâmpinarea lor și să discutam cu ei despre probleme pe care le au.
Transmit felicitările mele președintelui composesoratului, Stoi Cosma-Nicușor, pentru această realizare și îi doresc mult succes în continuare!