Meniu Principal

Noi relaţii de colaborare cu o primărie din Republica Moldova

O mică delegaţie a Preturii Sectorului Buiucani din Chişinău s-a aflat ieri la Primăria Hunedoara ca prim pas al unei viitoare relaţii de colaborare între cele două entităţi administrative. În administraţia Capitalei Republicii Moldova, „pretura” este echivalentul unei primării de sector.

 Sectorul Buiucani din Chişinău are o populaţie de aproximativ 160.000 de locuitori. „Ne dorim o cooperare cu municipiul Hunedoara pentru că este o localitate cu o istorie impresionantă şi cu o tradiţie industrială recunoscută”, a declarat pretorul (primarul) sectorului Buiucani, domnul Vadim Brînzaniuc.

„Sunt încântat de faptul că, la scurtă vreme după ce Hunedoara s-a înfrăţit oficial, printr-un act administrativ conform, cu oraşul Ialoveni, din Republica Moldova, avem acum o nouă propunere de colaborare venită de peste Prut, chiar din Capitala Republicii Moldova. Aşa cum am mai spus-o, românii de pe ambele maluri ale Prutului trebuie să ţină aproape unii de ceilalţi şi să iniţieze cooperări culturale şi economice benefice pentru comunităţile pe care aleşii locali le reprezintă”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

După întrevederea ce a avut loc în sediul Primăriei Hunedoara, oaspeţii din Chişinău au vizitat Castelul Corvinilor.