Meniu Principal

Noaptea Bibliotecilor 2021

În prima sâmbătă a lunii octombrie Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara,  și-a primit prietenii la o nouă întâlnire desfășurată sub genericul Noaptea Bibliotecilor, ediția a X-a.

Este una dintre cele mai îndrăgite activități culturale organizate de bibliotecă, o activitate care atrage participanți de toate vârstele. De aceea, Biblioteca Județeană s-a străduit să alcătuiască un program cultural cât mai atractiv, cât mai divers, program care să-i bucure pe cei care trec pragul bibliotecii.

Programul din acest an a fost alcătuit în așa fel încât să meargă la sufletul fiecărui participant la această activitate.

 Momente plăcute, pline de veselie și un spectaculos foc de artificii

Primul segment al programului a fost dedicat copiilor care, timp de câteva ore, au avut posibilitatea să se bucure de momente plăcute, pline de veselie.

Teatrul Dramatic „Ion. D. Sîrbu” din Petroșani a venit în fața micilor spectatori cu piesa de teatru „Aventurile lui Mickey Mouse”, interpretată de actori talentați care au dat viață unuia dintre cele mai îndrăgite personaje de desen animat. Râsetele și aplauzele spontane ale copiilor au fost cea mai clară dovadă a succesului de care s-a bucurat această piesă.

După lumea desenelor animate, copiii au intrat în universul științei, al tehnologiilor de vârf și, în Sala de Lectură a avut loc un interesant atelier cu tema „Robotică și noi tehnologii”. Atelierul de lucru a fost o activitate în cadrul proiectului „Folosirea noilor tehnologii pentru necesitățile educaționale, sociale și civice ale tinerilor hunedoreni”, proiect derulat de Asociația pentru Protecția și Informarea Cetățeanului și cofinanțat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara.

Sub atractivul generic „Biblioland”, copiii au putut să se joace în voie, într-un spațiu amplu, unde un tobogan gonflabil, un taur gonflabil, baloane și alte surprize au făcut deliciul sutelor de mici prieteni ai bibliotecii noastre care s-au bucurat din plin de aceste momente, „îndulcite” și de vata de zahăr oferită gratuit.

La ora 2000 a început concertul cunoscutei trupe TAXI care a delectat publicul atât cu piese noi, cât și cu cântece cunoscute, interpretate de-a lungul  celor peste 20 de ani de când iubitorii de muzică pop-rock așteaptă cu interes fiecare piesă nouă a formației. Un spectaculos foc de artificii a încheiat recitalul susținut de trupa TAXI, un recital ce va rămâne multă vreme în inimile celor prezenți.

 Activitățile, în aer liber, s-au desfășurat în curtea Consiliului Județean Hunedoara

Menționăm că toate activitățile în aer liber din cadrul Nopții Bibliotecilor s-au desfășurat în curtea spațioasă a Consiliului Județean Hunedoara, spațiu care ne-a fost pus la dispoziție cu aceeași generozitate cu care această instituție ne acordă sprijin ori de câte ori este necesar.

De fiecare dată, Noaptea Bibliotecilor ne dă ocazia să prezentăm în fața prietenilor noștri fideli, în fața tuturor celor care ne trec pragul, activitatea noastră, specificul și frumusețea muncii de bibliotecar, să atragem cât mai mulți viitori prieteni ai bibliotecii. De aceea, și în acest an a fost organizat un tur ghidat al bibliotecii, cei prezenți primind explicații competente de la bibliotecari despre organizarea bibliotecii, despre profesia de bibliotecar și despre drumul pe care îl parcurge o carte din momentul în care intră în bibliotecă și până când ajunge în mâinile cititorilor.

 Lucrări apărute sub egida Bibliotecii Județene

La această ediție a Nopții Bibliotecilor, vizitatorii au avut prilejul să descopere numeroasele lucrări apărute sub egida Bibliotecii Județene: de la „Județul Hunedoara, monografie” și „Deva, monografie” la revista „Vox libri” și volumul dedicat Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva la împlinirea a 65 de ani de activitate, expuse la Sala de Lectură.

A urmat o proiecție de film la Sala de Lectură până la ora 100 din noapte, anul acesta aducând în fața publicului ecranizarea unei cărți celebre, tematica fiind „Cartea și filmul”.

Pe toată durata nopții, la Secția de Artă și Carte Franceză a fost accesibil standul de carte cu vânzare al Grupului Editorial RAO din București.

Și în acest an, „restanțierii” care ne-au trecut pragul în această noapte au fost iertați, iar utilizatorii noi s-au putut înscrie la bibliotecă gratuit.

 Profesionalism și respect față de cititori

Pentru Biblioteca Județeană, această ediție a Nopții Bibliotecilor a fost un bun prilej de a ne dovedi profesionalismul și respectul față de cititori, a fost o dovadă a faptului că toate activitățile noastre sunt așezate sub semnul unui profund devotament față de toți cei care ne trec pragul și apreciază tot ceea ce facem. Și de această dată am dorit să demonstrăm că suntem o adevărată instituție de cultură, o instituție a cărei ștachetă a calității se află la un nivel foarte înalt.

La fel ca în toate proiectele noastre, și pentru Noaptea Bibliotecilor am avut alături Consiliul Județean Hunedoara, care ne-a sprijinit, iar pentru acest sprijin îi suntem recunoscători.

Manager, Ioan Sebastian Bara