Meniu Principal

Nicolae-Florin Oancea: Lucrăm pentru deveni

Principalele probleme discutate au fost cele referitoare la calitatea serviciilor furnizate de către SC APA PROD SA Deva

La propunerea consilierilor locali făcută la ultima ședință a Consiliului Local al Municipiului Deva, am invitat la o întâlnire de lucru conducerea SC APA PROD SA Deva – pe domnul director general Victor Arion și pe doamna Corina Maxim, șef Departament Comercial, pentru a răspunde la o serie de întrebări.

Am avut astăzi la sediul Primăriei o întâlnire constructivă.

Principalele probleme discutate au fost cele referitoare la calitatea serviciilor furnizate de către această societate devenilor, la costurile apei meteorice și la posibilitatea extinderii rețelei de apă și canalizare în municipiul Deva, precum și reabilitarea rețelei existente.

Astfel de întâlniri vom organiza și pe viitor.

Administrația publică locală și APA PROD Deva vor colabora pentru ca devenii să aibă servicii de calitate și costuri cât mai mici la factura de apă și canalizare.

De când am preluat funcția de primar al Devei, în 2017, am reușit să schimbăm cu fonduri de la bugetul local, rețelele de apă și canalizare în anumite zone din municipiul nostru și vom face acest lucru și în continuare pentru a asigura confortul necesar devenilor.

Dezvoltarea unui oraș, creșterea calității vieții vine din implicarea noastră, a tuturor.

O comunitate se dezvoltă cu oameni și pentru oameni.

Sunt convins că împreună putem face din municipiul Deva un oraș modern și frumos.