Meniu Principal

Măsuri stricte pentru BAC și Evaluarea Națională 2020

Examenele din vară, pentru elevii din anii terminali, se vor desfășura în condiții speciale

 Ministerul Educației a făcut public calendarul probelor și lista de reguli,astfel în sălile de examen pentru Bacalaureat și Evaluarea națională, băncile vor fi amplasate la doi metri distanță. Elevii vor purta masca și, pentru prima dată, vor putea depune contestații online. În unele școli, autoritățile au montat separatoare de plastic pe mese.

Elevii primi o mască de protecţie, vor merge să se dezinfecteze, se vor spăla pe mâini, vor intra în sala de clasă. La final, vor ieşi pe un traseu delimitat, la fel cum vor intra în unitatea de invațământ.

Elevii vor avea la dispoziţie covoraşe dezinfectante şi vor fi întâmpinaţi de asistenţi medicali, li se va lua temperatura şi vor primi tot aici măşti de protecţie.

Elevii se vor îndrepta spre sălile de clasă pe un traseu bine delimitat. Într-o sală vor intra maximul 10 elevi iar în unele şcoli băncile au fost dotate cu geamuri de plexiglas.

Elevii care au febra înainte de examen sau cei bolnavi de COVID-19 vor putea să dea examenul în condiţii speciale, norme la care lucrează acum ministerul cu specialişti de la DSP.

Pentru prima dată, anul acesta, elevii vor putea să depună contestaţiile online, pe 30 iunie şi 1 iulie. Pe 5 iulie, se afișează rezultatele finale.

Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare și desfășurare a examenului național de Bacalaureat 2020.

 Astfel, în noul ordin sunt prevăzute și măsuri speciale pentru examenul de bacalaureat 2020, în contextul epidemiologic actual, respectiv cel legat de noul coronavirus.

Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen, astfel încât să fie evitate infectările cu coronavirus, sunt următoarele:

  • organizarea sălilor de examen să se realizeze astfel încât, în fiecare sală, candidații să fie repartizați la o distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, stânga/dreapta – față/spate;
  • sălile de examen bacalaureat 2020și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeași clădire;
  • sălile dețin sisteme de supraveghere audio-video.

Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidați și maximum 1.000 de candidați.

Condiții și măsuri speciale de examen bacalaureat 2020, anti coronavirus

Elevii care se află în izolare sau cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au diferite afecțiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecție/de a dezvolta complicații asociate infecției Sars-CoV-2 vor susține probele pentru examenul național de Bacalaureat 2020 conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.