Meniu Principal

Manager interimar Teatrul Dramatic „I.D. Sârbu” din Petroșani

Președintele Consiliului Județean Hunedoara,  Mircea  Bobora, a semnat dispoziția privind aprobarea rezultatului final al evaluării anuale a managementului la Teatrul Dramatic „I.D. Sârbu” din Petroșani.

Nota obținută de către domnul Cosmin Rădescu în urma evaluării este 6,37, care a rămas neschimbată în urma respingerii contestației depusă de acesta, notă care atrage încetarea activității de manager conform prevederilor legale în materie și clauzelor speciale din contractul de management.

În consecință, începând cu data de joi, 25 aprilie 2019, prin dispoziție a Președintelui, a fost numit un manager interimar la Teatrul Dramatic „I.D. Sârbu” din Petroșani în persoana doamnei Irina Burghiu Anuțoiu – actor în cadrul instituției de cultură.

Astfel, s-a semnat și un contract de management pe o perioadă de maximum 120 de zile, perioadă în care se vor face demersurile pentru organizarea unui nou concurs pentru ocuparea postului de manager al instituției.

Facem precizarea că doamna Irina Burghiu Anuțoiu a obținut nota 10 la proiectul de management pe care l-a depus în cadrul concursului organizat pentru ocuparea postului de manager în anul 2017, notă care o recomandă să conducă interimar cu bune și foarte bune  rezultate această instituție de cultură.

 

Biroul de presă