Meniu Principal

Lucrări în ședința Comisiei pentru apărare

Propuneri legislative dezbătute în şedinţa ordinară

Prima propunere legislativă dezbătută în şedinţa ordinară, de ieri, a Comisiei pentru apărare şi ordine publică a fost PL-x 231/2022 Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.34/2022 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi unele măsuri pentru implementarea programelor aferente Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 2020/C 91 I/01.

Două aspecte de fond trebuiesc reţinute în legătură cu acest act normativ. În primul rând, se viza crearea cadrului necesar pentru măsurile umanitare desfăşurate atât în plan intern cât şi internaţional. Astfel deplasarea vehiculelor ce deservesc astfel de măsuri să fie scutită de la plata taxei pe drumurile naţionale.

Cel de al doilea aspect este cu referire la încasarea sumelor prin mijloace electronice pentru completarea Ordonanţei nr. 193/2002. Pe timp de pace, personalul din instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au dreptul la hrana gratuită. Pentru aplicarea acestor prevederi, instituţiile publice enunţate au înfiinţat popote la nivelul unor unităţi care să servească acestui scop – hrănirea contra cost a personalului din subordine. Iar cheltuielile pentru procurarea produselor necesare se acoperă din fonduri proprii provenite din sumele încasate de la abonaţi. Până în momentul de faţă sumele acestea erau încasate numai cash. Prin acest proiect de lege, se creează posibilitatea ca sumele acestea să fie încasate şi prin mijloace electronice de plată.

În intervenţia mea, am scos în evidenţă toate aceste lucruri şi am propus un raport de adoptare care a şi fost votat de către colegii parlamentari.

La punctul 2, am avut PL-x 279/2022 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind documentele de şedere eliberate cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora, precum şi în domeniul străinilor.

Acest proiect urmăreşte armonizarea legislaţiei cu Regulamentul Uniunii Europene 1157 din 2019 privind documentele de şedere eliberate cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie. A fost aprobat un raport favorabil.

Următorul proiect pe ordinea de zi a fost PL-x 346/2022 Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2022 pentru modificarea unor acte normative în domeniul străinilor.

Prin acest proiect s-a dorit extinderea timpului în care străinii pot solicita eliberarea vizei de lungă şedere pentru angajarea în muncă, de la 60 la 180 de zile. Totodată se extinde termenul de soluţionare de către Centrul Naţional de Vize a vizelor pentru angajarea în muncă de la 10 la 20 de zile. Nu au existat discuţii şi a fost adoptat un raport favorabil.

O altă propunere legislativă discutată ieri a fost Pl-x 366/2022 Propunere legislativă privind instituirea unor măsuri de sprijin pentru cetăţenii ucraineni proveniţi din zona de conflict armat din Ucraina.

Este o iniţiativă a senatorilor şi deputaţilor neafiliaţi, având ca obiect decontarea cheltuielilor efectuate de către autorităţile locale sau operatori economici pentru cazarea şi hrana cetăţenilor ucraineni proveniţi din zona de conflict armat din Ucraina.

Guvernul nu a susţinut acesst proiect de lege deoarece este în vigoare Ordonanţa de urgenţă nr. 15/2022 ce conţine măsuri de sprijin şi asistenţă umanitară ce acoperă integral obiectul de reglementare al propunerii legislative în dezbatere.

Din acest motiv am dat un aviz negativ.

La punctul 5 al ordinii de zi, s-a aflat PL-x 353/2022 Proiect de Lege privind valorificarea adaptată a unor măsuri dovedite benefice pentru instituţiile din domeniul justiţiei instituite pe perioada stării de alertă declarate în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.

Prin acest proiect de lege s-a dorit instituirea cu caracter temporar pe perioada pandemiei a măsurilor necesare care să asigure buna funcţionare a instituţiilor juridice, în special a instanţelor de judecată şi în domeniul executării pedepselor. Măsurile luate şi care s-au dovedit a fi bune se doreşte menţinerea lor ca bune practici.

Am dat un aviz favorabil.

Penultimul proiect dezbătut a fost PL-x 259/2022 Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investiţiilor străine directe în Uniune, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr.21/1996.

Aici a fost vorbă din nou despre o armonizare a cadrului juridic cu cel european. Au existat şi o serie de amendamente venite de la Senat însuşite în marea lor majoritate, la care am mai adăugat câteva.

Ultimul proiect a fost PL-x 174/11.04.2022 Proiect de Lege pentru completarea art.12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne care se referee la statutul de personalitate juridică pentru direcţiile medicale, logistice şi Direcţia Schengen din MAI.

Intervenţia era absolut necesară nu numai pentru resursele umane, dar şi pentru desfăşurarea activităţii în sine.

Ne-am însuşit amendamentele propuse în şedinţa Comisiei pentru administraţie.

Viorel Sălan – Deputat PSD