Meniu Principal

Lucrări de reabilitare şi modernizare la Grădiniţa din Piaţa Florilor

Valoarea totală a proiectului este de 5,8 milioane de lei pentru care Primăria municipiului Hunedoara a obţinut finanţare europeană

Un pic mai mult de o lună a trecut de când au început lucrările de reabilitare şi modernizare a Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 1 din Piaţa Florilor, iar unitatea de învăţământ începe deja să aibă o altă înfăţişare. Pe multe dintre porţiuni s-a ajuns deja la montarea geamurilor-termopan şi la efectuarea unor finisaje interioare, iar aproape jumătate din suprafeţele exterioare au fost acoperite cu vată bazaltică.

Lucrările se derulează în cadrul unui proiect în valoare totală de 5,8 milioane de lei pentru care Primăria municipiului Hunedoara a obţinut finanţare europeană. Proiectul vizează, printre altele, reabilitarea acoperişului, eficientizarea energetică a clădirii, recompartimentări conforme cu noile standarde în domeniu, înlocuirea instalaţiilor sanitare, electrice şi de încălzire precum şi reamenajarea locurilor de joacă din curtea grădiniţei. Tot aici va fi montată şi o instalaţie de prevenire, limitare şi stingere a incendiilor.

După finalizarea lucrărilor, grădinița din Piața Florilor, se va ridica la standardele europene în domeniu.