Meniu Principal

Lucrări de modernizare a străzii Vâlcele din satul Cristur

Ieri, a fost predat amplasamentul constructorului pentru realizarea investiției ,,Modernizare strada Vâlcele, sat Cristur, municipiul Deva”.

“Am demarat lucrările de modernizare a străzii Vâlcele din satul Cristur. Strada Vâlcele va fi modernizată pe o lungime de 309 metri și va avea o structură rutieră cu mixtură asfaltică.

Se va construi rigolă carosabilă din beton pentru evacuarea apelor pluviale, zid de sprijin de rambleu din beton și parapet metalic pentru siguranța circulației.

Strada este proiectată cu două benzi de circulație pe o lungime de circa 185 de metri.

Vor fi amenajate și trotuare pe partea dreaptă a drumului, din asfalt, cu bordură, cu o lățime de aproximativ 1,5 metri iar la final vor fi trasate marcajele rutiere și vor fi montate indicatoarele de circulație necesare.

Durata de execuție a lucrărilor este de 8 luni.

Valoarea investiției este de 552.865,04 lei fără TVA (fază proiectare și fază execuție).

Perioada de garanție a lucrărilor executate și finalizate la strada Vâlcele va fi de 36 de luni.

Această investiție va avea un impact pozitiv, va îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor din satul Cristur, iar accesul în zonă se va desfășura în condiții maxime de siguranță și confort”.

Nicolae-Florin OANCEA

Primarul Municipiului Deva