A fost odată-n realitate, prin vechea Hunedoară

O precupeață de tutun, expertă în vrăjeală

În poartă pe la Combinat, vindea țigări Carpați

Visând s-ajungă deputat, că ăia-s toți bogați

Și începu „madam Tutun” să dea din coate-ncet

Să tragă sfori, să se dea mare, cu gândul la buget

Iar Moloț, marele baron, văzu în ea urmașul

Ce-avea să-i pună la picioare, primarul și orașul

Așa ajunse deputat, madam Hărău degrabă

Și-i zise “Hunedoara noastră” și se-apucă de treabă

Dar nu așa cum s-a crezut, pentru concetățeni

Că pe madam o doare-n bască de-ai ei hunedoreni

Avea ambiții mari cucoana, vroia mare hotel

Dar nu oriunde, ci direct în poartă la Castel

Și Arion, copil de mingi, îi oferi terenul

Iar Leonora se plângea că circulă cu trenul

Cobori în jos, bre, Arioane și hai la Primărie

Virează-mi două milioane, că-ți dă coana și ție

Spre visteria ca un ciur, el merge cătinel

De fapt îl doare fix în cur, că nu dă de la el

Plătește azi, plătește mâine, golește-o visterie

Iar când să construiască ștrandul, ia bani pe datorie

Și-i place coanei Leonora, cum strălucește banul

Ca să se-asigure că vine, taie facturi tot anul

Și plânge coana Leonora, când banul nu lucește

Apare la televizor și urlă că muncește

Și că „hunedorenii ei”, aproape n-o merită

De n-ar fi ea și Arion, n-ar avea bani de pită

E-adevărat că anul ăsta, coboară puțin tonul

Că-i necesar ca Arion să-și recâștige tronul

Că dacă nu, au încurcat-o și pierd la bani cu carul

Iar pentru coana Leonora, nu mai lucește banul

Tiberiu Stroia

Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare