Meniu Principal

LEGI IMPORTANTE ADOPTATE ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR

A fost adoptat proiectul de lege care stabileşte că persoanele cu handicap vor avea acces gratuit în mijloacele de transport în comun, magazine, alte spaţii, cu câini ghid.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 în sensul scutirii de la plata tarifului de omologare individuală perceput de Registrul Auto Român pentru autovehiculele special modificate faţă de configuraţia iniţială, în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum şi asigurarea accesului liber şi gratuit în toate locurile publice, inclusiv în locaţiile în care se asigură servicii publice şi în mijloacele de transport în comun, taxiuri şi în mijloacele auto de transport alternativ, alături de câinele ghid.
Persoanele cu handicap beneficiază de scutire de la plata tarifului de omologare individuală perceput de Registrul Auto Român, pentru autovehiculele special modificate faţă de configuraţia iniţială în scopul conducerii de către persoanele cu handicap pe toată durata de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap şi numai pentru autoturismul proprietate personală.
Constituie discriminare refuzul conducătorului serviciului de taximetrie, precum şi al conducătorului auto de transport alternativ cu autoturism de a asigura transportul persoanei cu handicap şi a dispozitivului de mers, inclusiv accesul în taxi alături de câinele ghid.
Câinele ghid care însoţeşte persoana cu handicap grav are acces liber şi gratuit în toate locurile publice, inclusiv în locaţiile în care se asigură servicii publice şi în mijloacele de transport în comun, inclusiv în taxiuri şi în mijloacele auto de transport alternativ, potrivit proiectului.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Un alt proiect de lege important adoptat tot azi de plenul Camerei Deputaților a fost și PL-x nr. 447/2023 Proiect de Lege pentru modificarea art.331 alin.(1) din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă. Noua inițiativă legislativă modifică art.331 alin.(1) din Legea nr.134/2010, în sensul instituirii unui sistem informatizat în baza căruia să se facă numirea experţilor de către instanţele de judecată, în situaţia în care părţile nu se înţeleg. Este o nouă etapă ce, în momentul implementării, va reprezenta un progres important în digitalizarea activității instanțelor de judecată.
Ilie Toma, deputat PSD