Meniu Principal

Legea privind Cetăţile dacice din munţii Orăştie

În urma dezbaterilor, comisia a votat pentru acordarea unui raport favorabil acestui proiect de lege

Pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor,  la începutul săptămânii, s-a aflat şi Propunerea legislativă privind regimul juridic al ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO, şi unele măsuri privind protejarea Cetăţilor dacice din munţii Orăştie.

În calitate de iniţiator al acestei iniţiative legislative, am evidenţiat toate situaţiile practice care au impus promovarea acestei iniţiative legislative, am subliniat importanţa păstrării intacte a acestei moşteniri culturale şi istorice şi am prezentat exemplul de bune practici al Cetăţii Sarmizegetusa Regia, care este administrată de Consiliul Judeţean Hunedoara începând din anul 2012.

În urma dezbaterilor, comisia a votat pentru acordarea unui raport favorabil acestui proiect de lege.

Tot azi, am pledat pentru aprobarea acestui proiect şi în faţa membrilor Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor. La final, membrii comisiei au fost de acord cu redactarea unui aviz favorabil în vederea adoptării de către votul plenului Camerei.

Propunerea legislativă a primit, tot azi, si un al doilea aviz favorabil din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor.

Camera Deputaţilor este decizională.