Meniu Principal

joi, decembrie 5th, 2019

 

Legea privind Cetăţile dacice din munţii Orăştie

În urma dezbaterilor, comisia a votat pentru acordarea unui raport favorabil acestui proiect de lege Pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor,  la începutul săptămânii, s-a aflat şi Propunerea legislativă privind regimul juridic al ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO, şi unele măsuri privind protejarea Cetăţilor dacice din munţii Orăştie. În calitate de iniţiator al acestei iniţiative legislative, am evidenţiat toate situaţiile practice care au impus promovarea acestei iniţiative legislative, am subliniat importanţaMai mult


Concursul „Citești și câștigi!” – desfășurat sub sloganul „Promovăm mișcarea”

Premiile oferite la această ediție a concursului „Citești și câștigi!” au fost un îndemn la mișcare în aer liber  Concursul județean de cultură generală „Citești și câștigi!”-ediţia a VI-a Cea de-a VI-a ediție a concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!”, concurs organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și al Complexului Deva Mall, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, încheiată la începutul lunii decembrie, s-a desfășurat sub sloganul „Promovăm mișcarea”. Am ales acest sloganMai mult


Ilie Toma: Sper ca sacrificiul eroilor noștri să reaprindă în sufletele noastre dorința de a ne reuni sub o singură inimă română!

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, în municipiul Hunedoara au fost organizate ceremonii militare și religioase, parade, spectacole de muzică folclorică şi focuri de artificii  Parada aniversară desfășurată cu ocazia Zilei Naționale a României – la Hunedoara Ziua Națională a României  a fost marcată, în Hunedoara, printr-o serie de ceremonii militare și religioase în onoarea evenimentelor petrecute acum 101 ani. Au fost evocate marile personalități care au avut o contribuție în realizarea marelui ideal național al unirii tuturor provinciilor românești. Ceremonia oficială dedicată Zilei de 1 Decembrie a început laMai mult