LEGE: “Păcănelele” interzise în localitățile cu populație de sub 15.000 de locuitori
PSD își respectă angajamentul de a rezolva o problemă gravă ce căpătase amploare în societatea românească și în special în rândul cetățenilor cu venituri mici, din localitățile rurale sau din urbanul mic, adică în peste 90% din localitățile din România. Păcănelele nu mai sunt permise în aceste zone, unde au avut loc cele mai multe și mai mari tragedii din cauza acestui viciu.
Este o primă lege care închide sălile de păcănele, este primul pas din mai mulți care urmează. Avem o altă lege depusă în Parlament care reglementează publicitatea la jocuri de noroc și un alt proiect de lege cu privire la închiderea jocurilor de noroc în toate localitățile. De altfel, Guvernul deja a luat măsuri privind o reglementare mai strictă a domeniului jocurilor de noroc (toate firmele sunt obligate să aibă sediul fiscal în România), dar și de creștere a taxelor de până la zece ori pentru această industrie. Controlul dependenței de jocurile de noroc este unul dintre obiectivele esențiale ale acestei guvernări. Mai importante decât anumite sume de bani aduse la buget este viața oamenilor, pentru că acest flagel tinde să distrugă familii întregi.
PSD va urmări cum se va conforma piața la noile recomandări și va introduce alte reglementări pentru a limita efectele nocive asupra societății provocate de această activitate!
AMENDAMENTUL PROPUS DE PSD:
b^1) spațiul propus, dacă are amplasate mijloace de joc de tip slot-machine astfel cum sunt acestea definite în art. 10 alin. (1) lit. e) din OUG 77/2009, trebuie să se afle într-o unitate administrativ-teritorială cu o populație mai mare de 15.000 de locuitori. Dovada numărului de locuitori se face prin adeverință eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spațiul propus.
Viorel Sălan, deputat PSD