Meniu Principal

Laurențiu Nistor: Vizită de lucru în teren la obiectivele de investiții ale CJ Hunedoara

Președintele CJ Hunedoara a efectuat o vizită de lucru în mai multe localități din județ, unde Consiliul Județean Hunedoara derulează proiecte de investiții finanțate din bugetul propriu și din fonduri nerambursabile.

Dimineață am verificat stadiul lucrărilor de reabilitare a Casei de Cultură din municipiul Hunedoara. Lucrările începute în luna iulie a acestui an au avansat și, potrivit reprezentanților societății care execută lucrarea, exteriorul clădirii va fi finalizat în luna decembrie a anului în curs.

Pe șantierul de modernizare a DJ 687 Hunedoara – Călan, lucrările sunt în grafic și au ajuns la un progres fizic de 70%. Modernizarea celor 9 kilometri se face printr-un proiect cu finanțare europeană accesat de Consiliul Județean Hunedoara. Și proiectul de restaurare a Castelului Nopcsa din Săcel, comuna Sântămărie Orlea, proiect finanțat prin PNDL, este în grafic.

Ultimul obiectiv la care am ajuns este șantierul de modernizare a DJ 709f Cabana Rusu – Masivul Parâng, alt proiect finanțat prin PNDL. Aici, stadiul fizic al lucrărilor este de 72%.

Acolo unde au fost identificate întârzieri sau nereguli în execuția lucrărilor, împreună cu proiectanții, diriginții de șantier și constructorii am stabilit 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐞𝐧𝐞 𝐜𝐥𝐚𝐫𝐞 de recuperare sau de remediere a problemelor după caz.

În vizita de lucru de ieri am fost însoțit de administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, și de angajați din cadrul Consiliului Județean Hunedoara. De asemenea, alături de noi au fost și primarii Dan Bobouțanu (Hunedoara) și Dumitru Oprean (Sântămărie Orlea) cărora le mulțumesc pentru implicare.