Laurențiu Nistor: Cu acest individ, Emil Rîșteiu, nu voi mai colabora niciodată!
Prezent la Simeria, la evenimentul de lansare al proiectului ce prevede construcția campusului universitar, președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor a fost extrem de tranșant în ceea ce-l privește pe Emil Rîșteiu.
„De acest individ, pentru că om nu poate fi numit, acest Emil Rîșteiu care și-a bătut joc de cetățenii Simeriei, blocând proiecte în Consiliul Local cu gașca aciuată pe lângă el, nu mai vreau să aud în viața mea. Am sprijint toate proiectele lui Iulius Bedea și l-am ajutat cu tot ce mi-a stat în putință ca să reușească să aducă bani pentru Simeria. Ne-am zbătut, atât eu cât și Iulius Bedea, și pot spune că am și reușit! Astăzi, Simeria are la dispoziție peste 40 de milioane de euro, pentru a se dezvolta. Sunt proiecte de anvergură, iar drumul pe care merge acum Simeria este unul bun. Pentru că fără aceste fonduri nu se putea face nimic. Dacă mai sunt cetățenii ai acestui oraș care încă mai cred că acest individ îi poate reprezenta, asta este alegerea lor. Eu, ca președinte al CJ Hunedoara nu voi mai putea colabora cu acest individ. O spun răspicat și vreau să fie foarte clar! Un om care m-a mințit și m-a trădat, atât pe mine cât și pe cetățenii acestui oraș, nu mai poate beneficia de sprijinul meu. Faptul că a trecut pe la tot felul de partide, doar pentru a se împăuna și a vâna tot felul de funcții, eu cred că spune totul despre acest om”, a spus Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, la conferința de presă organizată la Simeria.