Meniu Principal

Iuliu Winkler: A trecut vremea naivității în relațiile economice și comerciale cu China

Iuliu Winkler a găzduit, în calitatea sa de prim-vicepreședinte al SME Europe și de raportor al INTA pentru relațiile UE-China, o dezbatere despre viitorul proces de implementare și aplicare a Acordului Comprehensiv de Investiții UE-China. 

La discuții au participat directorul adjunct din DG Trade, Denis Redonnet, dar și asociațiile reprezentative ale industriei germane, cehe și elvețiene.

Vremea naivității în relațiile economice și comerciale cu China a trecut, a afirmat europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR), miercuri, în cadrul dezbaterii online organizate de SME Europe, asociația economică a Partidului Popular European (PPE).

Dezbaterea, găzduită de Iuliu Winkler, raportor permanent pentru relațiile UE-China în Comisia de Comerț Internațional (INTA) a Parlamentului European (PE) și prim-vicepreședinte al SME Europe, și-a propus să lămurească o parte din chestiunile legate de viitorul proces de implementare și aplicare a Acordului Comprehensiv de Investiții dintre UE și China (CAI).

Complexitatea care caracterizează relațiile UE-China

 ”Toate companiile europene trebuie să fie conștiente de complexitatea fără precedent care caracterizează relațiile UE-China. Piața chineză este atât de importantă pentru companiile europene încât nu poate fi ignorată. Relația bilaterală este complexă deoarece se materializează în trei ipostaze distincte: cooperare, competiție, confruntare. Dezbaterea organizată de SME Europe ne-a arătat că industria europeană sprijină ratificarea  Acordului Comprehensiv de Investiții UE-China”, a declarat Winkler.

Potrivit europarlamentarului, pentru actorii economici europeni este extrem de importantă continuarea negocierilor pentru a se conveni asupra sistemului de soluționare a litigiilor în domeniul investițiilor. ”Aceasta este o fază ulterioară, negocierile în acest domeniu urmând să continue abia după ratificarea CAI în PE și în Consiliu. Este important ca părțile să convină asupra unui sistem de soluționare a litigiilor. În prezent, 26 de state membre au acorduri de investiții bilaterale încheiate cu China, iar înlocuirea acestora cu acordul de comprehensiv fiind de dorit”, a explicat raportorul INTA pentru relațiile UE-China.

Mecanismul de implementare și aplicare al CAI

El a mai spus că PE are un interes puternic legat de evaluarea conținutului acordului UE-China. ”Conform unui calendar provizoriu, în lunile care urmează, serviciile Comisiei Europene (CE) vor traduce textul acordului și anexele acestuia în cele 24 de limbi oficiale ale UE, urmând ca, la sfârșitul anului 2021, acesta să fie înaintat oficial legislativului european și Consiliului spre dezbatere și aprobare. Întreaga procedură s-ar putea finaliza în martie sau aprilie 2022”, a menționat raportorul INTA pentru relațiile UE-China.

Potrivit lui Winkler, CAI se bazează pe patru piloni importanți: accesul pe piața chineză al companiilor europene; asigurarea cadrului pentru o concurență echitabilă; capitolul cu privire la dezvoltarea durabilă, inclusiv prevederile referitoare la combaterea muncii forțate; mecanismul pentru soluționarea litigiilor în domeniul investițiilor.

Prim-vicepreședintele SME Europe a mai anunțat că asociația economică a PPE va organiza o serie de discuții privitoare la CAI, pe parcursul acestui an, la care vor fi invitați să participe actori economici, dar și reprezentanți din partea CE.

La această primă dezbatere, Denis Redonnet, director general adjunct în cadrul Direcției Generale de Comerț (DG Trade) a CE, a prezentat mecanismul de implementare și aplicare al CAI și modul în care acesta va funcționa în beneficiul companiilor europene.

La discuții au participat asociațiile reprezentative ale industriei germane, cehe și elvețiene. Reprezentanții din Germania și Cehia și-au exprimat așteptările față de CAI, dar și sprijinul pentru ratificarea acestui acord, iar cei din Elveția au împărtășit din experiența acumulată după parafarea unui acord de comerț liber cu China.