Meniu Principal

Informații pentru hundorenii care nu au reușit să se programeze pentru vaccinul anti-COVID 19

În atenția hunedorenilor care nu au reușit să se programeze pentru vaccinul anti-COVID 19 în etapa a doua, înainte de epuizarea dozelor:

Vă informăm că pentru a vă putea programa, puteți trimite o cerere către reprezentanții Direcției de Asistență Socială Hunedoara, fie prin e-mail la adresa das@primariahunedoara.ro, fie prin WhatsApp, la numărul de telefon 0770-472363. Dacă nu dispuneți de aceste mijloace electronice, puteți depune cererea scrisă la sediul Direcției de Asistență Socială de pe Bd. Mihai Viteazu nr. 7A (la Piața Dunărea).

Informații suplimentare puteți obține la numerele de telefon 0771-074.262, 0770-472363, de luni până vineri între orele 8:00 – 16:00, iar sâmbăta și duminica între orele 8:00 – 14:00

 Modelul de cerere este disponibil în imaginea atașată.

O puteți tipări și apoi fie ne-o trimiteți scanată, fie îi faceți o fotografie cu telefonul mobil. Ne-o puteți trimite și prin WhatsApp, important este să avem din partea dvs. o solicitare semnată olograf, pentru a vă putea programa online.Vă vom trimite detaliile programării fie la adresa de e-mail trecută în solicitare, fie prin WhatsApp.

Persoanele care nu se pot deplasa trebuie să se adreseze medicului de familie. Acesta va face o solicitare către Direcția de Sănătate Publică, iar reprezentanții DSP vor trimite, ulterior, o echipă la domiciliul beneficiarilor.