Meniu Principal

În atenția administratorilor care nu și-au reînnoit atestatele

Direcția de Asistență Socială Deva reamintește administratorilor asociațiilor de proprietari din municipiul Deva, ale căror atestate au expirat sau urmează să expire, obligația legală de a-și reînnoi documentele în cel mai scurt timp.

Potrivit Legii nr. 196/2018, care reglementează activitatea asociațiilor de proprietari, expirarea atestatului determină, automat, imposibilitatea exercitării activității de administrare a condominiilor. Pe de altă parte, actul normativ prevede amenzi de la 5.000 de lei la 10.000 de lei pentru desfășurarea activității de administrare a imobilelor fără îndeplinirea condițiilor legale.

Atestatul pentru dobândirea calității de administrator de condominii se eliberează pe baza unei cereri scrise, care se depune la Direcția de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4) – Compartimentul Asociații de Proprietari, însoțită de următoarele documente:

– act de identitate (copie și original)

– acte de stare civilă (certificat de naștere, certificat de căsătorie – copie și original)

– certificat de calificare profesională pentru ocupația de administrator de condominii, conform Legii nr. 196/2018 (copie și original)

– cazier judiciar, care să ateste că solicitantul nu a suferit nicio condamnare pentru infracțiuni de natură economico-financiară (original)

– cazier fiscal (original)

– adeverință medicală, eliberată de medicul de familie, din care să rezulte că solicitantul este apt din punct de vedere medical pentru a îndeplini funcția de administrator de condominii (original)

– declarație pe propria răspundere din care să rezulte cu solicitantul nu se află în cursul urmăririi penale sau al judecății pentru infracțiuni de natură economico-financiară.

Persoanele fizice din municipiul Deva care solicită eliberarea atestatului de administrator de condominii vor plătia o taxă specială de 100 de lei, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 340/2022 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale pentru anul 2023, care poate fi consultată pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Consiliul Local – Hotărâri de Consiliu.

Atestatul este valabil 4 ani de la data emiterii și poate fi reînnoit în aceleași condiții în care a fost emis. Conform legii, documentul trebuie afișat la avizierul asociației de proprietari, prin grija administratorului.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 și vineri – între orele 8:00-14:00.

De la începutul anului, 18 administratori ai asociațiilor de proprietari din municipiul Deva au solicitat administrației locale eliberarea atestatului, în timp ce alți 33 și-au reînnoit acest document în cursul anului 2022.

În prezent, în municipiul Deva funcționează un număr de 449 de asociații de proprietari, în care își desfășoară activitatea 94 de administratori – conform evidențelor Compartimentului Asociații de Proprietari al DAS Deva.

Direcția de Asistență Socială Deva