Meniu Principal

Hunedoara, o nouă anvelopare

Proprietarii vor plăti doar 25 la sută din costuri, pe o perioadă de 10 ani

Sute de apartamente din blocurile turn ale municipiului Hunedoara vor beneficia de o nouă anvelopare cu material termoizolant a faţadelor, se reabilitează acoperişurile şi subsolurile cu tot cu instalațiile sanitare interioare, se montează noi geamuri termopan, se închid toate balcoanele cu tâmplărie PVC, proiectul mai prevede și modernizarea instalaţiilor de iluminat din spaţiile comune având la bază tehnologia LED, executarea de rampe de acces pentru persoanele cu handicap.

Cel mai mare câștig al acestor blocuri-turn va fi înlocuirea ascensoarelor, vechi de câteva decenii.

Proprietarii vor plăti doar 25 la sută din costuri, pe o perioadă de 10 ani. 60 la sută din bani sunt suportaţi din fonduri europene nerambursabile, 15 la sută de către Primăria Hunedoarei, iar cota de cheltuieli ce le revine proprietarilor este acoperită, la început, tot de Primărie, ea urmând a fi rambursată în rate de către deţinătorii apartamentelor, într-un interval de 10 ani, care începe doar de la momentul recepției lucrării de reabilitare energetică finalizată.