Meniu Principal

Hunedoara: limitatoare de viteză în patru noi locuri din oraş

Cu ajutorul angajaţilor societăţii Salub Prest, Primăria municipiului Hunedoara a început operaţiunile de montare a unor noi limitatoare de viteză.
Până acum au fost montate limitatoare pe strada Pictor Ştefan Luchian (în zona vechii Şcoli Generale Nr. 4, la ieşirea din curtea şcolii spre sala de sport) şi pe bulevardul Rusca (în dreptul intrării estice în Parcul Tineretului). În perioada următoare vor mai fi montate limitatoare de viteză în două zone ale bulevardului Traian: la trecerea de pietoni din imediata apropiere a giratoriului de la Dedeman, respectiv la trecerea de pietoni din dreptul fabricii LisaDraxlmaier.