GUVERNUL PNL A EȘUAT
În perioada stării de urgență, îi vedeam în fiecare zi la televizor. Apoi, au început să meargă prin țară, în vizite și inspecții, tot cu camerele TV după ei. Acum, toți fug de responsabilitate și nimeni nu își asumă eșecul. Spun că este vina noastră. Fals! Guvernul PNL a scăpat situația de sub control. Guvernul PNL nu a comunicat bine. Guvernul PNL este cel care a eșuat.
De la începutul pandemiei, Guvernul Orban a avut toată deschiderea populației și, totodată, toate pârghiile legale pentru a gestiona corect această situație, așa cum au făcut și alte state. Atunci, cum am ajuns astăzi aici, la peste o mie de cazuri noi în fiecare zi? Am ajuns aici din cauza neprofesionalismului, aroganței și jocurilor politice ale celor de la PNL. Să vă reamintesc:
- Cabinetul Orban a plătit zeci de milioane de euro pe o campanie de comunicare proastă. Dacă era eficientă, cetățenii ar fi reacționat în consecință și nu aveam acest trend ascendent de infectare.
- În plină criză sanitară, Cabinetul Orban a făcut numiri politice în funcții cheie, de la DSP-uri, la spitaluri județente, fapt care a paralizat activitatea unor instituții cu rol major în combaterea virusului.
- Cabinetul Orban a impus restricții neconstituționale, care au generat cel puțin de 2 ori vid legislativ și au împiedicat o acțiune eficiență a autorităților.
- Liderii PNL au refuzat să facă testarea în masă sau o testare statistică. Atunci când primari PSD au vrut să testeze populația, voluntar, aceștia au fost opriți către Guvernul PNL.
- Cabinetul Orban a făcut chef la Palatul Victoria, fără să respecte măsurile impuse chiar de ei. Prin această acțiune și nu numai, și-au pierdut toată credibilitatea în fața cetățenilor.
- Nu s-au distribuit măștile gratuite pentru persoanele defavorizate, așa cum prevede legea, nici după 5 luni de pandemie.
- Ministrul Sănătății a trimis echipe nepregătite să controleze spitalele cu probleme, acestea înrăutățind situaţia, în loc să o rezolve. La Galați, în componența echipei de control era și un medic veterinar.
- Cabinetul Orban a luat măsuri iresponsabile, precum afacerea Sparanghelul sau deschiderea sălilor de păcănele.
Din nefericire, lista poate continua, iar faptul că liderii PNL, începând cu Președintele Iohannis, susțin în continuare că Guvernul Orban a făcut o treabă excelentă în combaterea acestui virus demonstrează că interesul lor politic este mai important decât sănătatea și siguranța românilor. Este cât se poate de simplu: dacă Guvernul condus de Ludovic Orban a făcut o treabă atât de bună, de ce 20 de țări europene au impus restricții de călătorie pentru români?
Alături de colegii mei social-democrați, le solicit liderilor PNL să comunice prin fapte și prin exemplul personal adecvat, să recâștige încrederea oamenilor printr-o campanie de comunicare corespunzătoare, să nu mai servească interesele politico-electorale ale guvernării PNL, să le dea oamenilor nevoiași măștile gratuite așa cum prevede legea și să readucă profesioniștii în funcțiile cheie și să elimine politrucii.
Sănătatea românilor e cea mai importantă.
Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara