Meniu Principal

Forurilor academice române evidențiază efectele nocive ale învățământului on line

Puterii actuale nu-i pasă nici măcar de studiile forurilor stiințifice, academice române care evidențiază efectele nocive ale învățământului on line, așa cum s-a experimentat în România în pandemie și cum ar vrea să continue, într-o formă hibridă, guvernarea PNL.

Academia Română avertizează într-un punct de vedere oficial, dedicat educației online că:

– ”Generalizarea învățământului on-line poate compromite întregul sistem de educație atât prin consecințe directe asupra calității, cât și prin cerințele legate de asigurarea echitabilă a accesului tuturor elevilor/ profesorilor la infrastructura performantă (platforme, comunicare, tablete, calculatoare etc.), care, în acest moment, este, din păcate, deficitară.”

– Pentru ciclurile preșcolar și primar (3-11 ani) școala on-line este departe de a fi o opțiune; din contră, aceasta poate avea efecte dăunătoare pentru elevi, în sensul periclitării bunei lor dezvoltări psiho-sociale și intelectuale. Educația se face în interacțiune directă cu un educator, relația dintre elev și învățător/profesor fiind mai mult decât comunicare de sunete și imagini.

Învățătorul/profesorul este model, ocrotitor, suport moral etc. și trebuie perceput în chip nemijlocit de elevi.

Viorel Sălan, senator PSD



« (Stirea anterioara)