Meniu Principal

Florin Oancea: Au fost tensiuni între mine, deputatul Vetuța Stănescu și prefectul Călin Marian

Invitat în emisiunea “Cea mai Bună Dimineață”, Florin Oancea, primarul municipiului Deva a povestit despre tensiunile care au existat între el, deputatul Vetuța Stănescu și prefectul Călin Marian. Zâzania ar fi pornit în momentul în care Florin Oancea la propunerea unor primari și-a dat acordul să preia conducerea PNL Hunedoara.

 “Au fost niște tensiuni între mine, doamna Vetuța Stănescu și Călin Marian la momentul respectiv. Tensiunile au apărut atunci când au venit la mine primarii, nu le dau nume, dar au fost mulți, care îmi spuneau să preiau organizația județeană a partidului. Doamna Stănescu nu își anunțase în acel moment intenția de a candida. Primarii au venit la mine cu o chestie emoțională, altfel nu aș fi acceptat această provocare (..) Mi-au dat o explicație plauzibilă, corectă. Mi-au spus, omul cu cea mai mare notorietate și credibilitate, după președintele CJ Hunedoara este primarul municipiului reședință de județ. Deci, tu trebuie să conduci organizația județeană, dacă nu ne ducem în cap!  M-au atins la coarda sensibilă și am zis că o fac pentru partid. A doua zi, primesc mai multe telefoane și m-i se spune, nu ai nicio șansă. Se înscrie Vetuța Stănescu, își depune candidatura.

Păi, nu voi mi-ați cerut lucrul acesta, i-am întrebat, eu. Ba da, dar ne-am mai gândit și nu ai șanse!

Păi, dacă nu am șanse, mai ales că nu mi-am dorit această candidatură, nu mai candidez! Am făcut-o pentru voi și pentru partid.

(…) După o perioadă, m-am gândit și mi-am zis: Băi fratele meu, dar eu ce am de împărțit cu doamna Vetuța Stănescu? Ce am de împărțit cu domnul Călin Marian, prefectul ? Păi eu când mă întâlnesc cu ei, se uită urât unul la altul. Păi eu de ce să mă uit urât la voi, măi fraților?

Ți-ai dorit Vetuța să ajungi președinte? Ți-ai dorit! Meritul ei! Și-a îndeplinit obiectivul? Da. (…) Gata! Am șters totul cu buretele, mergem înainte și luptăm!” a concluzionat Florin Oancea.