Meniu Principal

Finalizare proiect, la Hunedoara

Primăria municipiului Hunedoara anunță finalizarea proiectului intitulat „SOLUȚII INFORMATICE INTEGRATE PENTRU SIMPLIFICAREA PROCEDURILOR ADMINISTRATIVE ȘI REDUCEREA BIROCRAȚIEI” (cod SIPOCA 529/cod SMIS 126237, în cadrul Programului Operațional Capacitate

 Administrativă 2014-2020, axa prioritară 2 „Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente”, în cadrul Obiectivului specific 2.1 „Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP”).

Proiectul, implementat în perioada 12.12.2018-12.12.2020, a avut ca obiectiv consolidarea capacității instituționale și eficientizarea activității la nivelul Municipiului Hunedoara, prin simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni, implementând măsuri din perspectiva back-office (adaptarea procedurilor interne de lucru, digitalizarea arhivelor) și front-office pentru serviciile publice furnizate.

Valoarea totală eligibilă a acestui proiect a fost de 2.438.589,00 lei din care:

  •  2.072.800,65 lei finanțare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European (85%);
  • 317.016,57 lei finanțare eligibilă nerambursabilă din bugetul național (13%);
  • 48.771,78 lei contribuția beneficiarului din bugetul local (2%).

Prin implementarea activităților proiectului s-au obținut următoarele rezultate principale:

  • Proceduri simplificate pentru reducerea birocrației pentru cetățeni la nivel local corelate cu Planul integrat de simplificare a procedurilor administrative pentru cetățeni implementate;
  • Platformă integrată (portal web, aplicație pentru dispozitive mobile) pentru servicii electronice complete (descărcare / completare / transmitere documente, plată electronică, semnătură electronică, notificări asupra stadiului demersului) cu un nivel 5 de sofisticare. Platforma este disponibilă la adresa https://serviciielectronice.primariahunedoara.ro, unde cetățenii își pot crea un cont online, ulterior putând să își achite taxele și impozitele locale fără să mai fie necesară deplasarea la ghișeul fizic al instituției.
  • 2 Terminale interactive self-service pentru servicii electronice (depunere documente, plată), plasate în locații cu cea mai mare accesibilitate din cadrul municipiului;
  • 50 de persoane din cadrul grupului țintă vor fi instruite în ceea ce privește utilizarea soluțiilor informatice implementate în cadrul proiectului.

Utilizatorul își poate crea un cont în portal și apoi poate iniția demersuri administrative online. De asemenea, pentru deținătorii unui smartphone, Primăria municipiului Hunedoara pune la dispoziție aplicațiile Municipiul Hunedoara Sesizări, respectiv Municipiul Hunedoara Ghișeu Online – disponibilă în Google Play Store, la adresa: https://play.google.com/store/apps/details…