Meniu Principal

Educație Financiară în școli și acasă

Timp de 3 săptămâni, Strategia pentru educație financiară va fi în lansată în dezbatere publică, a anunțat Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu în cadrul conferinței online Educație Financiară în școli și acasă, susținută de Edupedu.ro în parteneriat cu Școala de Bani și Banca Comercială Română.

Ministrul Educației a explicat, în cadrul dezbaterii Educație financiară în școli și acasă, că “elevii, în special cei de liceu, sunt mai obișnuiți cu privire la instrumentele de plata modernă, decât sunt adulții. Aceștia au probleme la plăți online, cu cardul sau cu telefonul, în timp ce tinerii, nu”, a explicat ministrul Educației.

Strategia pentru educație financiară

“Elevii trebuie să înțeleagă conceptul de inflație, risc și randament. Traversăm o perioadă acum în care vorbim des despre inflație și am constatat că există un interes mai mare pentru aceste informații. Pe 11 aprilie am participat și eu la o întâlnire la Colegiul Sf Sava de ziua Educației financiare și elevii au adresat 30-40 de întrebări. Cred că e o dovada că la minister trebuie să facem mai mult pentru educația financiară.

Vom lansa în dezbatere publică, timp de 3 săptămâni, Strategia pentru educație financiară. Va fi răspândită pe mai multe discipline adecvată vârstei elevilor,” a mai spus ministrul Cîmpeanu.

Ministrul educației a dat ca exemplu: “Elevii pot chiar din clasa a V-a, când învață procente, să învețe noțiuni despre dobânzi.”

Ministrul a explicat că informațiile pot fi predate atât de profesori titulari, cât și de persoane specializate în educație financiară. Și cadrele didactice vor fi formate pentru a preda informațiile.

Sorin Cîmpeanu nu a spus dacă educația financiară va fi o disciplină de sine stătătoare, sau nu.

“Poate nu e necesar în fiecare an predarea educației financiare, poate e suficient un modul în clasele IX-X, și altul XI-XII, răspunsul îl vom știi în urma consultării de la specialiști în curriculum”, a explicat ministrul.

În septembrie 2023 trebuie să fie gata cadrul pentru liceu și revizut cel pentru gimnaziu, a amintit ministrul. El susține chiar varianta în care Educația financiară să fie introdusă în disciplina Educație pentru viață, unde vor fi predate noțiuni de educație juridica, rutieră, și alimentatie sănătoasă.

 



(Stirea urmatoare) »