Meniu Principal

Două grădinițe din municipiul Deva vor fi reabilitate energetic cu fonduri europene

În ședința extraordinară  a Consiliului Local al Municipiului Deva au fost aprobate documentațiile tehnico-economice, faza de avizare a lucrărilor de intervenție și indicatorii tehnico-economici pentru două obiective de investiții:

  • Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Normal nr. 3, Aleea Teilor din municipiul Deva (valoare totală estimată 6.388.043, 26 lei cu TVA – aproximativ 942 mii de euro))
  • Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 2, Aleea Scărișoara nr. 3 din municipiul Deva ( valoare totală estimată 5.390.017,22 lei cu TVA – aproximativ 769 mii euro). Finanțarea lucrărilor se face prin PNRR, Componenta C5 – Valul Renovării și prin Bugetul local al Municipiului Deva. Un astfel de proiect de renovare energetică a unităților de învățământ va duce la scăderea facturii la energie cu minimum 45%. Aceste proiecte se alătură celorlalte investiții în unitățile de învățământ devene, realizate cu fonduri europene nerambursabile. Să asigurăm copiilor noștri un învățământ de calitate este o prioritate a administrației publice locale, iar renovarea energetică a unităților de învățământ este un pas important în această direcție.

Nicolae-Florin Oancea

Primarul Municipiului Deva