Meniu Principal

Deschiderea festivă a Concursului Național pe Meserii

La Deva, la Inspectoratul Școlar Județean, a avut loc deschiderea festivă a Concursului Național pe Meserii, domeniul Mecanică, pentru calificarea profesională Mecanic auto.

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, aflat la deschiderea etapei naționale a concursului, a transmis elevilor din întreaga țară, participanți la concurs, dar și profesorilor coordonatori, felicitări pentru calificarea în această fază a competiției și le-a urat concurenților succes în probele teoretice și practice desfășurate pe parcursul a trei zile.

„Studiul și pasiunea pentru această meserie atât de căutată pe piața forței de muncă pot asigura elevilor de acum, meseriașilor de mâine, un loc de muncă bine plătit, dar și satisfacții profesionale. Vă doresc mult succes și rezultate cât mai bune la toate probele concursului. Vă invit, totodată, ca în timpul liber, împreună cu profesorii voștri, să vizitați frumoasele obiective turistice ale județului nostru!” – le-a spus prefectul Călin Petru Marian.

Instituția Prefectului, partener al competiției organizată în aceste zile la Deva, sub egida Ministerului Educației, s-a implicat și o va face în continuare în promovarea și derularea proiectului didactic de dezvoltare a învățământului DUAL: „Școală și carieră – Fii meseriaș”, în cadrul căruia participă unitățile de învățământ din 13 localități hunedorene unde funcționează licee tehnologice, tehnice sau economice.

Subprefectul Gheorghe Bogdan Urdea a participat la deschiderea Olimpiadei naționale de științe socio-umane – Filosofie, iar subprefectul Lorincz Szell a fost prezent, în 13 aprilie, la festivitatea inaugurală a Olimpiadei Naționale de Muzică Instrumentală, eveniment desfășurat la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva.

 

 



« (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) »