Meniu Principal

Deschiderea anului universitar 2021-2022 la Universitatea din Petroșani

La festivitatea de deschidere desfășurată în aer liber, în condiții speciale, a fost prezent, din partea Consiliului Județean Hunedoara, vicepreședintele Ion Bădin, care a dat citire mesajului transmis de președintele Laurențiu Nistor.

Redăm, mai jos, mesajul președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, adresat Universității Petroșani cu prilejul deschiderii anului universitar 2021-2022:

”Astăzi trebuia se ne întâlnim cu toții în Aula Universității, să ne strâgem mâinile fără teamă, să vă revedeți cu bucurie colegii și profesorii, să-i primiți cu entuziasm pe studenții care pășesc în anul I. Deschiderea anului universitar era una dintre acele zile de sărbătoare în care ne gândeam, plini de speranță, la viitor.

Vremurile pe care le trăim nu ne permit, deocamdată, să ne continuăm cursul firesc al vieții. Pentru al doilea an consecutiv, suntem constrânși să ne desfășurăm activitățile, să organizăm și să luăm parte la festivități în condiții speciale, de pandemie. Educația nu face nici ea excepție. Este chiar unul dintre domeniile care au avut cel mai mult de suferit în această perioadă. Dar este și unul dintre domeniile în care ne punem nădejdea, de la care avem mari așteptări, în ciuda tuturor dificultăților de moment.

Județul Hunedoara și Valea Jiului, în special, se află în fața unei mari provocări, aceea de a face tranziția de la cărbune și combustibili fosili către alte surse de energie regenerabilă. Este de înțeles că avem nevoie, mai mult ca oricând, de specialiști pregătiți să facă față noilor provocări, dornici să lucreze cu tehnologii avansate, interesați să contribuie la dezvoltarea economică pe baze noi a acestui județ intens industrializat în trecut.

Universitatea din Petroșani, prin specializările pe care le oferă, prin parteneriatele pe care le are încheiate, prin baza materială și dascălii de calitate pe care îi are, vă poate oferi pregătirea necesară pentru dezvoltarea unei cariere de succes pe o piață a muncii total diferită față de cea pe care o știm noi acum! În această perioadă, se lucrează la strategia de dezvoltare a Văii Jiului pe următorii 10 ani. Aici, Universitatea din Petroșani are un cuvânt greu de spus. În paralel, Consiliul Județean Hunedoara a demarat realizarea strategiei de dezvoltarea a județului Hunedoara. Vor fi două documente importante care vor schimba în bine fața județului Hunedoara. Pentru asta avem nevoie de dumneavoastră, de cunoștințele pe care le veți acumula în anii de facultate, de competențele pe care le veți căpăta aici.

Dragi studenți,

Să fiți mândri că studiați aici, să nu vă îndoiți nicio clipă de îndrumătorii dumneavoastră, să aveți încredere că, odată ieșiți de pe băncile facultății, vă așteaptă o carieră de succes! Și să nu uitați că doar împreună vom putea dezvolta județul Hunedoara!

Vă doresc mult succes în noul an universitar și multă sănătate tuturor!”

Laurențiu Nistor,

Președintele Consiliului Județean Hunedoara