Meniu Principal

Deputatul Sorin Marica: Propuneri pentru turism din programul de guvernare al partidului PRO România

Deputatul hunedorean Sorin Marica, membru PRO România, declară că formaţiunea politică din care face parte propune ca autorităţile româneşti să înfiinţeze o subaxă destinată exclusiv turismului, în vederea atragerii de fonduri europene.

 Măsurile de promovare a turismului din programul de guvernare al partidului PRO România au fost susţinute de Coaliţia pentru Dezvoltarea României.

Accesarea banilor europeni ar trebui realizată prin intermediul unui Program Operaţional pentru Turism

„Este foarte important să fim la curent cu problemele cu care se confruntă mediul de afaceri din România şi să încercăm să găsim soluţii. S-a stabilit că accesarea fondurilor europene este vitală pentru dezvoltarea turismului românesc. Accesarea banilor europeni ar trebui realizată prin intermediul unui Program Operaţional pentru Turism, care să fie negociat de reprezentanţi ai Guvernului României cu cei ai Uniunii Europene pentru exerciţiul financiar 2021 – 2027. Suntem o ţară cu multe resurse turistice şi un patrimoniu care trebuie consolidat, pus în valoare şi promovat. Este o posibilitate imensă ca să beneficiem de finanţare externă pentru a pune în practică cât mai multe astfel de proiecte. Fondurile europene pentru turism sunt gestionate acum de Ministerul Agriculturii şi de cel al Dezvoltării, iar viziunea noastră este ca în 2020-2027 să fie gestionate la nivelul Ministerului Turismului, astfel încât finanţarea să se realizeze conform unei strategii complexe şi conformă cu necesităţile reale“, a afirmat Sorin Marica, deputat de Hunedoara şi membru al PRO România.

PRO România are întâlniri cu reprezentanţii mediului de afaceri în vederea definitivării unui program de guvernare şi a găsirii de soluţii

În luna iulie, la sediul din Bucureşti al PRO România, a avut loc o întâlnire între conducerea partidului, reprezentată de Ioana Petrescu, vicepreşedinte şi coordonator al Consiliului de Strategii Guvernamentale, şi de Bogdan Ivan, preşedinte PRO România Argeş şi coordonator al Departamentului de Turism cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, Dragoş Anastasiu, coordonator al grupului pentru turism din cadrul Coaliţiei şi vicepreşedinte ANAT, Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, Sebastian Hubati, raportor al grupului pentru Turism din cadrul Coaliţiei, şi Florin Tancu, director general Weco Travel. Discuţiile s-au purtat pe marginea proiectului de Lege a Turismului din Senat.