Meniu Principal

Dan Bobouțanu: „Ziua Europei” este și a Hunedoarei

9 mai este o zi importantă pentru fiecare cetățean al Europei. Ea reprezintă simbolic momentul în care a început construirea unei lumi cu adevărat moderne, o lume în care drepturile cetățeanului sunt mai presus de orice, o lume în care individul nu poate rămâne indiferent la dificultățile celor mai puţin favorizați de soartă, o lume în care omul a început să devină mai atent la mediul înconjurător.

Tot simbolic, dar la nivel local, data de 9 mai reprezintă momentul în care a apărut prima dovadă evidentă a transformării în bine a orașului Hunedoara.

Vă reamintesc că, într-o zi de 9 mai 2019, au fost inaugurate zona Pietonală Corvin, Piața Regele Ferdinand și cele trei noi fântâni arteziene. Pentru Hunedoara, Europa reprezintă și va reprezenta unul dintre principalele puncte de sprijin ale strategiei de modernizare a orașului.

Într-o zi cu atât de multe semnificații, îmi revine onoarea de a le ura hunedorenilor, românilor și tuturor cetățenilor europeni, „La mulţi ani!”.