Meniu Principal

Compania chineză UE FURNITURE deschide o fabrică în Deva

UEROM FURNITURE CO. va investi într-o fabrica de mobilă în Deva, pe o suprafață de 40.000 de metri pătrați, și va produce scaune de birou și canapele pentru piața europeană. Producția efectivă este estimată a începe în prima parte a anului 2021.

Primarul Municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, a avut o întâlnire oficială cu domnul Jiayong Zhang, directorul general și acționarul majoritar al companiei chineze UE FURNITURE, lider pe piața chineză de producție a scaunelor de birou, în vederea finalizării discuțiilor cu privire la deschiderea unei linii de producție în municipiul Deva.

Discuțiile și negocierile municipalității devene cu staff-ul responsabil de  investiția companiei chineze au început în luna mai a anului 2018. Competitorul principal al municipiului Deva a fost municipiul Galați. Finalitatea eforturilor a fost materializarea lor într-un Memorandum de Înțelegere între părți, totul pentru a asigura condiţiile administrative adecvate pentru sprijinirea și implementarea cu succes a proiectului investițional UEROM FURNITURE CO., în scopul dezvoltării economiei locale a Municipiului Deva.

UE FURNITURE a fost înființată în 2001 și este una dintre cele mai importante companii specializate în dezvoltarea și producerea scaunelor de birou, a scaunelor de masaj, a mobilierului funcțional și a canapelelor, situată în Regiunea Anji, care este cunoscută ca Regiunea  industriei scaunelor din China. Produsele companiei sunt comercializate în peste 60 de țări și regiuni.