Coaliția Anti-Simeria, ipocrizie cu „damf de gunoaie” la „Masa cea de taină”
După ce au generat haos în Simeria, lăsând ca orașul să fie sufocat de gunoaie, într-un mesaj video Emil Rîșteiu, liderul coaliției Anti-Simeria, zice că i-au trecut și nervii și supărarea. Pe cine era nervos și supărat, Rîșteiu n-a precizat. Mai ales că, într-o postare video apărută pe rețelele de socializare, era filmat cu mașina oprită pe trecerea de pietoni, râzând cu „gura până la urechi” de voluntarii mobilizați de primarul Iulius Bedea să strângă gunoaiele adunate pe străzile din Simeria.
Confuz, ca de fiecare dată, Emil Rîșteiu a dat de înțeles că voluntarii care adunau gunoaiele de pe străzile din Simeria erau angajații firmei Simprestutil, firmă aflată în subordinea consilierilor locali. Atât l-a dus capu’! Atât a înțeles el din înjurăturile pe care și le-a primit de la simerieni și din tot tămbălăul făcut de prefect la Simeria. “S-a dovedit astăzi, chiar prin scandal, că Simprestutil poate funcționa!”, a spus Emil Rîșteiu.
Anul trecut, prin aceiași firmă Simprestutil, coaliția Anti-Simeria provoca mari probleme simerienilor
În vara anului trecut, Simeria era sufocată de vegetația care năpădise orașul și satele aparținătoare. Pus de consilierii locali să „administreze” Simprestutil, Sorin Iancu și-a făcut pe deplin datoria față de aceștia, lăsând iarba și vegetația necosită. Și atunci ca și acum, consilierii locali au asistat pasivi la ceea ce se întâmpla în Simeria, deși Iancu Sorin refuza să dea curs solicitărilor primarului de a trimite angajații Simprestutil să cosească iarba. Ca soluție la problema creată de coaliția Anti-Simeria, primarul Iulius Bedea a reușit în cele din urmă să rezilieze contractul cu Simprestutil și să restabilească normalitatea. Mai mult, cu toate că le-a prezentat în nenumărate rânduri situația creată în firmă de acest administrator și le-a solicitat consilierilor locali să-l demită, aceștia au refuzat. După câteva luni de la solicitările primarului Iulius Bedea, la presiunea angajaților Simprestutil care nu-și mai primiseră salariile, într-un final, Sorin Iancu a fost demis de consilierii locali.
Contractul privind serviciile de salubritate nu poate fi reziliat fără aprobarea consiliului local
Dacă anul trecut legea i-a permis primarului Iulius Bedea să rezilieze contractul de întreținere spații verzi cu firma Simprestutil, după ce o comisie din cadrul Serviciului Gospodărire a întocmit un raport privind dezastrul provocat de Sorin Iancu, în cazul serviciilor de strângere a gunoaielor și măturat acest lucru este imposibil fără acordul consilierilor locali. Și asta pentru că serviciul respectiv este concesionat firmei Simprestutil. Mai mult, în cazul în care consilierii locali acceptă rezilierea contractului de concesionare, procedura de achiziție a serviciului de curățenie necesită cel puțin două luni! Tocmai de aceea, primarul Iulius Bedea a solicitat prefectului să instituie starea de alertă în orașul Simeria, o procedură care i-ar fi permis să atribuie acest serviciu unei alte firme, în regim de urgență. Și asta doar până la atribuirea prin licitație a serviciului! Practic, refuzul prefectului l-a pus pe primarul Iulius Bedea în imposibilitatea de a acționa imediat pentru rezolvarea problemei.
Încearcă Emil Rîșteiu să spele mizeriile lăsate de Sorin Iancu cu “mâna” lui Ionuț Șimon?
Din declarațiile făcute de Emil Rîșteiu în postarea video la care s-a făcut referire, reișea faptul că, în cel mai scurt timp consilierii locali urmau să se întrunească pentru a lua o decizie care să rezolve problema gunoaielor.
S-au întrunit și… ce să vezi! Au votat un proiect prin care îi solicită primarului Iulius Bedea să-l propună din nou administrator la firma Simprestutil pe Ionuț Șimon. Adică s-au întrunit și au decis.. nimic. Fix pe stilul lui Emil!
Ionuț Șimon, cel pe care și-l dorește cu ardoare coaliția Anti-Simeria, a preluat administrarea Simprestutil după ce protejatul lui Emil Rîșteiu, Sorin Iancu a fost demis. Șiomon a fost propunerea primarului Iulius Bedea, acceptată de consilierii locali.
În cele două luni cât a condus Simprestutil, Ionuț Șimon le-a prezentat situația dezastruoasă a firmei și le-a propus să accepte procedura de reorganizare judiciară. Mai mult, le-a atras atenția că dacă nu iau o decizie cât mai rapidă în acest sens, ANAF-ul va bloca conturile firmei și va confisca bunurile pentru acoperirea datoriilor. Această propunere a lui Ionuț Șimon a fost supusă de două ori votului consilierilor locali, dar a fost respinsă de fiecare dată.
Surpriza a venit atunci când opt consilieri locali au inițiat o Hotărâre de Consiliul Local prin care îi solicitau lui Ionuț Șimon să gireze datoriile firmei Simprestutil cu terenurile aflate în proprietatea orașului. A fost momentul în care Ionuț Șimon și-a dat demisia, precizând în scris că nu vrea să fie părtaș la o astfel de mizerie.
Simprestutil are conturile blocate și utilajele sechestrate de ANAF
Respingând propunerea lui Ionuț Șimon ca firma să intre în procedura de reorganizare judiciară, ANAF-ul a blocat conturile firmei și a pus sechestru pe utilajele firmei. Practic, s-a întâmplat exact ceea ce le-a transmis Ionuț Șimon, consilierilor locali. Astăzi, firma se află în imposibilitatea de a funcționa, dar cu toate acestea prefectul județului și coaliția Anti-Simeria nu consideră că ar fi o problemă.
Rămâne de văzut cât de mult vor „întinde coarda” consilierii locali și cum va evolua situația în Simeria.