Meniu Principal

„Citești și câștigi!” la a VIII-a ediție

Concursul județean de cultură generală „Citești și câștigi!” a fost inițiat și organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara

În fiecare an, încă de la prima ediție a concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!”, ultima rundă din competiție, confruntarea dintre echipele ajunse în finală, a fost întotdeauna așteptată cu mare nerăbdare și emoție, liceenii care au participat la concurs fiind dornici să fie cei mai buni, cel mai bine pregătiți.

Concursul județean de cultură generală „Citești și câștigi!” a fost inițiat și organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, al unor sponsori generoși și al Complexului Deva Mall, și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara.

În urmă cu opt ani, am dat startul ineditului concurs de cultură generală intitulat „Citești și câștigi!”. Acest concurs a fost conceput și organizat cu scopul de a trezi interesul elevilor pentru lectură și cunoaștere, de a-i obișnui cu spiritul de competiție și emulație. La prima ediție au luat parte doar concurenți de la colegiile și liceele din Deva, începând cu ediția din anul 2015, în concurs au fost antrenați și elevi de la colegii și licee din județ.

Colegiile/liceele participante la această ediție a îndrăgitului concurs au fost:

  1. Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad
  2. Liceul Tehnologic „Ovid Densusianu” Călan
  3. Colegiul Național „Decebal” Deva
  4. Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva
  5. Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva
  6. Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva
  7. Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva
  8. Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva
  9. Liceul Teoretic „I. C. Brătianu” Hațeg
  10. Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara
  11. Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara
  12. Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara
  13. Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara
  14. Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara
  15. Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia
  16. Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni
  17. Liceul Tehnologic „Nicolaus Olahus” Orăștie
  18. Colegiul Economic „Hermes” Petroșani
  19. Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani
  20. Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani
  21. Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani
  22. Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria
  23. Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani
  24. Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” Vulcan                                                                                                                                                                       Sunt sigur că cele opt ediții ale concursului „Citești și câștigi!” și-au atins scopul, toți concurenții au câștigat cunoștințe extrem de prețioase, cultura lor generală fiind acum incomparabil mai bogată decât la începutul competiției. Startul acestei noi și originale ediții a concursului „Citești și câștigi!” s-a dat în ziua de 17 noiembrie 2021, când s-au tras la sorți grupele preliminare.

De fiecare dată, prin întrebările formulate, am dorit să deschidem calea concurenților spre domenii mai puțin sau deloc studiate la școală. Într-adevăr, parcurgând bibliografia pe care Biblioteca Județeană a alcătuit-o, se poate observa că ea a cuprins teme cu totul noi, interesante, care vor contribui la formarea unei solide culturi generale. Astfel, concurenții au fost provocați să răspundă la întrebări din teme precum: Filosofie, Păsările lumii, Modă, le-am propus spre studiu viața și opera unor mari personalități: Marie Curie, Verdi, Marin Preda sau a unor oameni de seamă care au schimbat lumea în Antichitate. Temele de geografie și istorie propuse i-au purtat pe elevi pe teritoriul celui mai mic continent, Australia, precum și prin ținuturile statelor China și Japonia, i-au făcut să cunoască zbuciumata perioadă a Cruciadelor, să descopere civilizația dispărută a orașului roman Pompei.

Am acordat o atenție specială vocabularului, propunându-le tema Sinonimele limbii române din dorința de a le dezvolta registrul lingvistic și capacitatea de a pătrunde sensurile multiple ale cuvintelor.

Concurenții s-au pregătit cu seriozitate, au fost la înălțimea așteptărilor pe care le-am avut, dând dovadă de maturitate și stăpânire de sine, ținând cont de faptul că întreg concursul a fost transmis în direct pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, și difuzat în reluare pe posturile de televiziune Antena 3 Deva și HD 365.

Toți cei care s-au implicat, cu tot entuziasmul, în acest concurs – profesori, elevi, bibliotecari – merită felicitări și mulțumiri 

Calitatea deosebită a fiecărei ediții a concursului a fost dată, fără nicio îndoială, de originalitatea întrebărilor la care elevii au fost chemați să răspundă, întrebări formulate cu profesionalism, pe baza unei vaste documentări, de colegii mei.

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva dorește să demonstreze și prin acest concurs că este o instituție culturală care își respectă menirea și oferă comunității locale activități cultural-educative de înaltă ținută.

Fiecare etapă a concursului a reprezentat un pas spre marea zi a confruntării finale în care au rămas Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Brad și Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva.

Ultima confruntare din ediția aceasta a fost palpitantă, concurenții s-au luptat pentru victorie până la ultima întrebare. Ei au demonstrat că seriozitatea, dorința de cunoaștere și perseverența nu depind de numele școlii, ci sunt o opțiune a fiecărui licean care a luat parte la acest concurs. De aceea, felicitările noastre de astăzi sunt o dovadă a prețuirii celor care au muncit cu asiduitate, au studiat, au citit și au reușit să ajungă în finală.

Au fost emoții atât de partea concurenților, a celor implicați în mod direct în concurs, dar și în rândul celor prezenți în sală, a celor din spatele echipelor, colegi, profesori, părinți, care au venit în sală pentru a-i încuraja și a se bucura împreună de victorie.

Concursul a fost câștigat de Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Brad, pe locul doi s-a clasat Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva, iar locul al treilea a fost ocupat de Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara

Locul 4 (Mențiune) a fost ocupat de Colegiul Economic „Hermes” Petroșani,

Locul 5 – Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara,

Locul 6 – Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva,

Locul 7 – Liceul Teoretic „I. C. Brătianu” Hațeg,

Locul 8 – Colegiul Național „Decebal” Deva,

Locul 9 – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani,

Locul 10 – Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani,

Locul 11 – Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva,

Locul 12 – Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni,

Locul 13 – Liceul Tehnologic „Ovid Densusianu” Călan,

Locul 14 – Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria,

Locul 15 – Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva,

Locul 16 – Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia,

Locul 17 – Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva,

Locul 18 – Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara,

Locul 19 – Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara,

Locul 20 – Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani,

Locul 21 – Liceul Tehnologic „Nicolaus Olahus” Orăștie,

Locul 22 – Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani,

Locul 23 – Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” Vulcan,

Locul 24 – Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara.

Au fost puse în joc premii importante: pentru locul I – 8 biciclete eliptice speciale, pentru locul al II-lea – 8 Spin Bikes, pentru locul al III-lea – 8 steppere cu ghidon, pentru locul al IV-lea – 8 pachete de fitness (fiecare pachet conținând un covoraș yoga Exclusive Plus, o roată de exerciții dublă și o coardă de sărituri Speed), 8 locuri în Tabăra Națională de Istorie și Civilizație Dacică și Romană de la Costești (Premiul juriului), 29 de vouchere pentru câte o băutură răcoritoare, 192 de pachete cu cărți, trofee, diplome, precum și premii surpriză care au fost atribuite prin tragere la sorți chiar în ziua marii finale: o dronă, o priză Smart WiFi, un dispozitiv pentru televiziune prin internet, o undiță, trei invitații la restaurant pentru trei echipe, un tort pentru o echipă, două premii constând în 300 de lei fiecare și cinci ghiozdane cu rechizite.

Premiul juriului a fost acordat concurenților de la Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani, care au avut o evoluție constantă de-a lungul confruntărilor, au manifestat interes pentru temele propuse spre studiu și au dovedit spirit de echipă și fair-play.

Premiile au putut fi oferite cu sprijinul generos al Consiliului Județean Hunedoara, al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara și al unor sponsori precum: Cofetăria Arta Deva, S.C. Anorom S.R.L. Hunedoara, Banca Comercială Română, Bistro Lex Deva, Restaurant Castelo Deva, Tipografia S.C. Colofon Print S.R.L. Deva, Pizzeria De La Casa Deva, Restaurant Etiquette Deva, Eurosport DHS S.A., Magazin Fishing Center Deva, Ingeco S.R.L., The Refresh Deva, Rom Insurance – Broker de Asigurare, S.C. Supercom S.A., S.C. Top Tech S.R.L. Deva, Pizzeria Veneția Deva.

Administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, președintele juriului, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, împreună cu managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara, alături de sponsorii concursului, au înmânat premii tuturor concurenților. Prezența domnului Costel Avram la finala acestui concurs a avut o semnificație specială deoarece a pus în lumină sprijinul permanent pe care această autoritate județeană o acordă Bibliotecii noastre.

Trebuie remarcat efortul deosebit al bibliotecarilor Diana Ferencz, Camelia Mestecănean, Daniel Oprean, Sorin Pascu, Diana Trif, Mihaela Țoța  care, cu profesionalism și meticulozitate, au alcătuit întrebările la care cei mai buni dintre concurenți au oferit răspunsuri corecte.

Felicitări câștigătorilor, felicitări tuturor concurenților, felicitări profesorilor, ne bucurăm împreună de această reușită a noastră.

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara